amurg creponat -
sinele de tren trosnesc
suierat prelung
sinele de tren trosnesc
suierat prelung
miercuri, 30 noiembrie 2011
Picatura de vopsea - 55 - DON'T TELL A SOUL Raluca Deca
Raluca Deca
Legătura mea cu fotografia s-a înfiripat în urmă cu 5-6 ani, când am început să fotografiez cu paşi timizi diverse lucruri din jur. Nu aveam pe atunci un aparat extaordinar, ci un mic Panasonic Lumix DMC-LC 70 care scotea culori frumoase şi-mi era suficient pentru ceea ce aveam de făcut. Momentan am un Canon Rebel XSI, iar pentru prelucrare mă ajut de Adobe Photoshop CS3.
Fotografia mea este plină de culoare şi atmosferă; întotdeauna mi-am dorit ca privitorul să treacă peste imaginea frumoasă şi să-şi închipuie ce e dincolo de privirea unui portret, care erau gîndurile persoanei şi ce mişcare ar face în continuare.
Iniţial fotografiam si prelucram peisaje, apoi am trecut spre concepte şi portrete vintage. Îmi prelucrez fotografiile cu plăcere, pentru că rezultatul vreau sa fie uşor rupt de realitate, să îndemne la visare şi contemplare. Cu atât gri în jurul nostru, un strop de culoare, melancolie şi închipuire nu strică. De aceea, cred că fotografia mea este sinceră şi deschisă, în special pentru că rezultatul nu se adresează realităţii, ci trecutului sau momentelor care ar putea exista. Inspiraţia mi-o găsesc în lucrurile insignifiante care fac din nişte momente obişnuite clipe minunate: în modul în care cineva ţine o carte întredeschisă, în atingerea delicată a unei flori, în adierea vîntului şi o strîngere de mână.
Locurile în care fotografiez le găsesc în funcţie de ceea ce vreau sa fac. Îmi plac şi clişeele cu lanuri de maci, floarea soarelui, rapiţă, îmi place şi arhitectura caselor vechi şi dărăpănate, mi-ar plăcea să fotografiez şi în fabrici părăsite. Cred că peste orice cadru şi orice loc îţi poţi pune amprenta în aşa fel încât rezultatul sa fie unul deosebit. Nu am un loc preferat. Cred că cel mai fain loc este undeva în mintea mea. Începând de-acolo ia naştere fotografia, apoi se proiectează în exterior.
Am mulţi fotografi preferaţi, atât străini cât şi români, însă cel mai mult îi admir pe cei care investesc pasiune, dragoste şi efort, reuşind totodată să rămână modeşti, sinceri şi mereu în căutarea cadrului perfect. Îmi plac în mod deosebit Julia Margaret Cameron, Emma Barton, Ansel Adams, Gertrude Kasebier, Henri Cartier – Bresson.
Pentru viitor, mă pregătesc pentru o expoziţie personala undeva în toamnă, plus alte cîteva expoziţii de grup. Ca şi activitate fotografică, m-am bucurat de colaborări frumoase cu 3 edituri din Iaşi, Amsterdam şi Puerto Rico, iar câteva din imaginile mele au ajuns pe copertele unor romane sau colecţii de nuvele; puteţi găsi o imagine şi pe albumul „No end in sight” al trupei britanice de hardcore Pro-Pain. Cam atât despre mine şi fotografie... Şi-mi doresc ca povestea să continue. Iar celor la început de poveste le doresc să pună cât mai mult din sufletul lor în fiecare cadru tras.
Raluca Deca
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Legătura mea cu fotografia s-a înfiripat în urmă cu 5-6 ani, când am început să fotografiez cu paşi timizi diverse lucruri din jur. Nu aveam pe atunci un aparat extaordinar, ci un mic Panasonic Lumix DMC-LC 70 care scotea culori frumoase şi-mi era suficient pentru ceea ce aveam de făcut. Momentan am un Canon Rebel XSI, iar pentru prelucrare mă ajut de Adobe Photoshop CS3.
Fotografia mea este plină de culoare şi atmosferă; întotdeauna mi-am dorit ca privitorul să treacă peste imaginea frumoasă şi să-şi închipuie ce e dincolo de privirea unui portret, care erau gîndurile persoanei şi ce mişcare ar face în continuare.
Iniţial fotografiam si prelucram peisaje, apoi am trecut spre concepte şi portrete vintage. Îmi prelucrez fotografiile cu plăcere, pentru că rezultatul vreau sa fie uşor rupt de realitate, să îndemne la visare şi contemplare. Cu atât gri în jurul nostru, un strop de culoare, melancolie şi închipuire nu strică. De aceea, cred că fotografia mea este sinceră şi deschisă, în special pentru că rezultatul nu se adresează realităţii, ci trecutului sau momentelor care ar putea exista. Inspiraţia mi-o găsesc în lucrurile insignifiante care fac din nişte momente obişnuite clipe minunate: în modul în care cineva ţine o carte întredeschisă, în atingerea delicată a unei flori, în adierea vîntului şi o strîngere de mână.
Locurile în care fotografiez le găsesc în funcţie de ceea ce vreau sa fac. Îmi plac şi clişeele cu lanuri de maci, floarea soarelui, rapiţă, îmi place şi arhitectura caselor vechi şi dărăpănate, mi-ar plăcea să fotografiez şi în fabrici părăsite. Cred că peste orice cadru şi orice loc îţi poţi pune amprenta în aşa fel încât rezultatul sa fie unul deosebit. Nu am un loc preferat. Cred că cel mai fain loc este undeva în mintea mea. Începând de-acolo ia naştere fotografia, apoi se proiectează în exterior.
Am mulţi fotografi preferaţi, atât străini cât şi români, însă cel mai mult îi admir pe cei care investesc pasiune, dragoste şi efort, reuşind totodată să rămână modeşti, sinceri şi mereu în căutarea cadrului perfect. Îmi plac în mod deosebit Julia Margaret Cameron, Emma Barton, Ansel Adams, Gertrude Kasebier, Henri Cartier – Bresson.
Pentru viitor, mă pregătesc pentru o expoziţie personala undeva în toamnă, plus alte cîteva expoziţii de grup. Ca şi activitate fotografică, m-am bucurat de colaborări frumoase cu 3 edituri din Iaşi, Amsterdam şi Puerto Rico, iar câteva din imaginile mele au ajuns pe copertele unor romane sau colecţii de nuvele; puteţi găsi o imagine şi pe albumul „No end in sight” al trupei britanice de hardcore Pro-Pain. Cam atât despre mine şi fotografie... Şi-mi doresc ca povestea să continue. Iar celor la început de poveste le doresc să pună cât mai mult din sufletul lor în fiecare cadru tras.
Raluca Deca
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
marți, 29 noiembrie 2011
luni, 28 noiembrie 2011
Culori
pendulul canta
verzi cu nopti cu stele moi
frunzele soptesc
Seara asta este mai altfel. Mai tăcută. Poate şi pentru că se apropie iarna. Ajunul Crăciunului. Poate şi pentru că mie îmi place seara în mod deosebit. Seara, totul devine mai frumos. Alte culori. Alte sunete. Din fiecare casă se ridică câte un firişor de lumină plăpând, iar de dincolo de ferestre, siluete stau la mese, dansează, râd. Totul devine un fel de film cu încetinitorul. Te poţi bucura de el. Maşinile şi zgomotul pare şi ele să adoarmă încet. Ici şi colo se mai aude câte o pasăre. Adierea vântului. Copacii care foşnesc. Iar aerul, aerul miroase a zăpadă. Seara aceasta însă, e altfel. Auziţi, de departe se aud sunete de clopoţei...Sau să fie doar un vis?
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia; Foto şi haiku: Dungha
verzi cu nopti cu stele moi
frunzele soptesc
Seara asta este mai altfel. Mai tăcută. Poate şi pentru că se apropie iarna. Ajunul Crăciunului. Poate şi pentru că mie îmi place seara în mod deosebit. Seara, totul devine mai frumos. Alte culori. Alte sunete. Din fiecare casă se ridică câte un firişor de lumină plăpând, iar de dincolo de ferestre, siluete stau la mese, dansează, râd. Totul devine un fel de film cu încetinitorul. Te poţi bucura de el. Maşinile şi zgomotul pare şi ele să adoarmă încet. Ici şi colo se mai aude câte o pasăre. Adierea vântului. Copacii care foşnesc. Iar aerul, aerul miroase a zăpadă. Seara aceasta însă, e altfel. Auziţi, de departe se aud sunete de clopoţei...Sau să fie doar un vis?
Text: Lady Allia; Foto şi haiku: Dungha
duminică, 27 noiembrie 2011
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
vineri, 25 noiembrie 2011
joi, 24 noiembrie 2011
miercuri, 23 noiembrie 2011
Brazi
Şi, câtă toamnă în jur! Câtă toamnă în mine. Sufletul se apleacă sub atât de mult ruginiu. Şi galben. A aminti, amintiri. Din suflet se ridică spre cer copaci goi. Şi tot de acolo, brazi. Brazi înalţi şi verzi. Speranţe. E ca şi cum te-ai găsi pe tine în tine. Arar, dar frumos. Brazii, îmi amintesc mereu de iarnă. Nu de cea geroasă. De cea caldă. De aia plină de lumină şi globuri. Chiar şi vara. Brazii sunt sufletul poveştilor mele. Din ei se nasc toate. Şi tot în ei adorm spiriduşi şi gânduri. Apoi, din nou galben. Să putem visa aproape în sepia...
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia; Foto: Dungha
Text: Lady Allia; Foto: Dungha
Picatura de vopsea - 54 - CARESSED BY THE SUN Horatiu Lazar
Horatiu Lazar
Am urmat Colegiul Universitar Studium - Design publicitar. Aici a inceput pasiunea mea pentru fotografie. Se intampla in anul 1999 cand fotografia digitala era la inceput.
Evolutia, tehnologic vorbind, a fost una normala : point and shoot - bridge camera - DSLR - inca un DSLR. Nu o sa dau nume, nu vreau sa nominalizez branduri, sunt de parere ca cel mai mult conteaza "ochiul"- inspiratia, este putin important ce aparat folosesti.
Imi plac culorile, armonia, contrastul, simetria... de aceea poate majoritatea fotografiilor mele sunt color. Fotografiile mele sunt post editate si au tonuri calde, nuante vintage. Imi place sa "pictez" fotografiile si sa duc imaginea acolo unde vreau eu, sa recompun realitatea si sa o expun asa cum ea exista in viziunea mea.
De cele mai multe ori dintr-o fotografie relativ banala ajung la un rezultat surpinzator. Consider ca programele de editare au schimbat radical trendul in fotografie si sunt foarte importante pentru mine dar si pentru majoritatea fotografilor din zilele noastre. Nu pot sa-mi definesc stilul si nici nu vreau, este in continua schimbare si asa va si ramane.
Horatiu Lazar
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
marți, 22 noiembrie 2011
O dusca
blazon fluturat
adunare timida
doar noi printre noi
Şi aşa, în fiecare zi, nea Petre se oprea la birtul de lângă casă. Nu stătea mult. Doar cât să îşi înnece amarul şi frustrările. Dacă ar fi fost să le înnece pe toate nu ar mai fi ieşit, dar aşa, el amăgea sufletul. Măcar ieşea zâmbind. Tanti Ioana nu merita să îl vadă altfel. Ea îi dăruise patru prunci frumoşi şi mulţi ani de căsnicie. Unii nici măcar nu ştiu că o căsnicie poate dura atâta. Cât aproape o viaţă de om. Dar a lor dura. Mereu se vedea cu Vasile. Om bun. Îl cunoştea dinainte să ştie a vorbi. Petre fusese cândva om mare. Respectat. Avusese şi multe responsabilităţi. Şi mulţi oameni de făcut oameni. Dar cine îşi mai amintea? Nici măcar statul pentru care îşi rupse oasele şi sufletul în două, în trei, în zece, în sute. I-a luat de la o vreme şi picătra de onoare ce şi-o mai permitea. Mai dădu o duşcă pe gât. Mai bine nu ar fi ştiut nimeni vreodată că prin mâinile şi sub fruntea lui trecuseră cândva armate întregi de oameni. Se ridică. Vasile salută ca de obicei: "Sara bună să ai dom' Maior". Maiorul, zâmbi. O să aibă când o vedea ochii Ioanei.
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia; Foto şi haiku: Dungha
adunare timida
doar noi printre noi
Şi aşa, în fiecare zi, nea Petre se oprea la birtul de lângă casă. Nu stătea mult. Doar cât să îşi înnece amarul şi frustrările. Dacă ar fi fost să le înnece pe toate nu ar mai fi ieşit, dar aşa, el amăgea sufletul. Măcar ieşea zâmbind. Tanti Ioana nu merita să îl vadă altfel. Ea îi dăruise patru prunci frumoşi şi mulţi ani de căsnicie. Unii nici măcar nu ştiu că o căsnicie poate dura atâta. Cât aproape o viaţă de om. Dar a lor dura. Mereu se vedea cu Vasile. Om bun. Îl cunoştea dinainte să ştie a vorbi. Petre fusese cândva om mare. Respectat. Avusese şi multe responsabilităţi. Şi mulţi oameni de făcut oameni. Dar cine îşi mai amintea? Nici măcar statul pentru care îşi rupse oasele şi sufletul în două, în trei, în zece, în sute. I-a luat de la o vreme şi picătra de onoare ce şi-o mai permitea. Mai dădu o duşcă pe gât. Mai bine nu ar fi ştiut nimeni vreodată că prin mâinile şi sub fruntea lui trecuseră cândva armate întregi de oameni. Se ridică. Vasile salută ca de obicei: "Sara bună să ai dom' Maior". Maiorul, zâmbi. O să aibă când o vedea ochii Ioanei.
Text: Lady Allia; Foto şi haiku: Dungha
luni, 21 noiembrie 2011
MIERCURI / WEDNESDAY ora 11:59 (GMT +2 - Helsinki, Minsk, Riga, Tallinn, Vilnius, Bucuresti, Ankara, Atena, Istanbul, Kiev, Sofia, Tel Aviv (+ Ierusalim), Grecia - Ile, Corfu, Creta, Santorini, Rodos, (Turcia ) Antalya, Kusadasi, Amman, Beirut, Cairo, Cape Town, Damasc, Harare, Pretoria) Picatura de vopsea - 54 - CARESSED BY THE SUN Horatiu Lazar
Horatiu Lazar
Evolutia, tehnologic vorbind, a fost una normala : point and shoot - bridge camera - DSLR - inca un DSLR. Nu o sa dau nume, nu vreau sa nominalizez branduri, sunt de parere ca cel mai mult conteaza "ochiul"- inspiratia, este putin important ce aparat folosesti. Imi plac culorile, armonia, contrastul, simetria... de aceea poate majoritatea fotografiilor mele sunt color. Fotografiile mele sunt post editate si au tonuri calde, nuante vintage. Imi place sa "pictez" fotografiile si sa duc imaginea acolo unde vreau eu, sa recompun realitatea si sa o expun asa cum ea exista in viziunea mea.
duminică, 20 noiembrie 2011
sâmbătă, 19 noiembrie 2011
vineri, 18 noiembrie 2011
joi, 17 noiembrie 2011
miercuri, 16 noiembrie 2011
Picatura de vopsea - 53 - FOCSANIUL Ramona Sandrina Ilie
Ramona Sandrina Ilie
M-am născut la Oradea, într-o zi de iarnă, undeva prin februarie 1977. Nu aş fi crezut vreodată că voi iubi un alt oraş la fel de mult. Totuşi, s-a întâmplat. Focşaniul! Focşaniul a fost dragoste la prima vedere. Acum ştiu însă că mai mult nu se poate iubi un loc. Aici, pe aleile lui a făcut fiica mea Augusta-Maria, primii ei paşi. Aici mă simt acasă. Sufletul meu la fel. Astfel că, locuiesc în Focşani din 2006. Emoţiile mele locuiesc şi ele cu mine. Iar eu în ele. Nedespărţite. Am mai multe pasiuni, dar cele mai apropiate mie sunt scrisul, fotografia şi ascultatul muzicii. La scris, cred eu sunt mai pricepută decât la fotografie. Totuşi, fotografia e o altfel de iubire. Deci, am să vorbesc despre fotografie. Aici, la Dungha, este la ea acasă.
Fotografia, pentru mine, este o stare de spirit, o altfel de poveste pe care noi o ducem în timp şi chiar dincolo de el. Fotografia e cea care poate păcăli timpul. Îl fură şi îl întinde peste o bucată de hârtie, iar apoi ne-o dăruieşte nouă. Să vedem cine suntem. De unde venim. Ce am fost. Este aceea emoţie pe care sufletul nostru o simte, iar ea, fotografia poate să o redea. O formă de comunicare cu gândurile, simţurile, trăirile noastre. Cu noi înşine. Iubesc să fotografiez copacii, cerul, natura, păsările. Totuşi, pentru mine fotografia înseamnă oamenii. Cei din ea şi de dincolo de ea. Amintiri dragi, ipostaze, gesturi, mirări, zâmbete, lacrimi, culori, copilării, adolescenţe, naştere, bătrâneţe..., cum spuneam, amintiri.
Îmi amintesc că tata avea un aparat rusesc, negru. Era într-o husă neagră de piele groasă şi tare. Mi-a plăcut de prima dată când l-am ţinut în mână. Avea soluţii de developat şi extrem de multe fotografii alb-negru. Stăteam ore în şir şi le admiram. Le aranjam cerc în jurul meu şi ştiam totul despre fiecare dintre ele. Erau multe chipuri în acele fotografii. Oameni prinşi în timp. Oameni dăruiţi. Oameni daţi mai departe. Fiecare într-o anumită stare. Atunci am înţeles valoarea fotografiei, dincolo de sentimentul care ţi-l oferă. Fotografia este singura care, aşa cum am mai spus, poate să se joace cu valoarea temporală. Este singura care poate ţine timpul în loc sau poate să sară din trecut în prezent, din prezent în viitor. Atunci am înţeles că aşa o pot ţine pe bunica mereu aproape. Şi pe bunicul. Şi pe mama. Pe tata. Momentele alături de fraţii mei. Prin fotografie, bunicii mei nu au murit. Sunt mereu aici. Bunicii nu mor. Tot atunci mi-am dorit să am şi eu un aparat al meu. Cu care să fiu prietenă bună. Să ne cunoaştem şi să ne înţelegem.
Tot mai cred că Sony al meu mă cunoaşte mai bine decât îl cunosc eu. Reuşeşte să facă fotografiile ba mai înainte, ba mai târziu decât îmi doresc şi, de cele mai multe ori, mai bine decât le-aş fi făcut eu :). Am făcut multe fotografii împreună. Fetiţa mea a avut fotografii din fiecare săptămână a vieţii ei. I-am surprins orice mirare, orice zâmbet, orice pas. Pentru mine, acesta este punctul culminant al fotografiei. Al fotografiei mele. Îmi plac copacii. Defapt îi iubesc. Am fotografiat mulţi. Aşa ne apropiem noi unul de altul. Apoi, ne rămânem. Iubesc cerul şi norii, pentru că sunt o visătoare convinsă. Îi fotografiez în cele mai ciudate ipostaze şi mă bucur de fiecare pată albă pe o mare albastră. Mi se pare o tablă imensă pe care o mână de artist pictează cu vată de zahăr.
Iubesc Focşaniul. Şi el pe mine, deoarece îmi arată ceea ce alţii nu reuşesc să vadă la el. Sau nu pot. Sau li se pare prea banal. De câte ori ţin aparatul în mână am emoţii. Tot de atâtea ori îmi amintesc de aparatul tatei. De fotografiile mele stângace. De bucuria pe care o simt când le privesc de zeci de ori pe fiecare. Acum, timpul poate să zboare. Unde vrea şi cât vrea. Eu tot i-am furat câteva clipe veşnice cu ochiul unui aparat de fotografiat şi le-am aşezat frumos într-un album de suflet. De acolo, nu va mai putea zbura, iar eu am locurile şi oamenii mei dragi şi frumoşi alături, pentru totdeauna...cu aproape toţi paşii, toate zâmbetele, lacrimile şi mirările lor!
Ramona Sandrina Ilie
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
marți, 15 noiembrie 2011
luni, 14 noiembrie 2011
duminică, 13 noiembrie 2011
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
.jpg)
.jpg)
