marți, 22 noiembrie 2011

O dusca

blazon fluturat
adunare timida
doar noi printre noi

Şi aşa, în fiecare zi, nea Petre se oprea la birtul de lângă casă. Nu stătea mult. Doar cât să îşi înnece amarul şi frustrările. Dacă ar fi fost să le înnece pe toate nu ar mai fi ieşit, dar aşa, el amăgea sufletul. Măcar ieşea zâmbind. Tanti Ioana nu merita să îl vadă altfel. Ea îi dăruise patru prunci frumoşi şi mulţi ani de căsnicie. Unii nici măcar nu ştiu că o căsnicie poate dura atâta. Cât aproape o viaţă de om. Dar a lor dura. Mereu se vedea cu Vasile. Om bun. Îl cunoştea dinainte să ştie a vorbi. Petre fusese cândva om mare. Respectat. Avusese şi multe responsabilităţi. Şi mulţi oameni de făcut oameni. Dar cine îşi mai amintea? Nici măcar statul pentru care îşi rupse oasele şi sufletul în două, în trei, în zece, în sute. I-a luat de la o vreme şi picătra de onoare ce şi-o mai permitea. Mai dădu o duşcă pe gât. Mai bine nu ar fi ştiut nimeni vreodată că prin mâinile şi sub fruntea lui trecuseră cândva armate întregi de oameni. Se ridică. Vasile salută ca de obicei: "Sara bună să ai dom' Maior". Maiorul, zâmbi. O să aibă când o vedea ochii Ioanei.

Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia; Foto şi haiku: Dungha      

1 comentarii:

ρομπερτ spunea...

a moving image indeed. a situation which can be seen over here as well, many times. may time and life treat them kind.