luni, 26 septembrie 2011

Ganduri

E ca şi cum m-aş trezi pe o stradă albă. Goală. Între mine şi lume, nimic. Doar tâmplele mele. Şi gândurile. Le simt ca şi cum ar vrea să iasă. Mi se lovesc nebune de tâmple. Scutură. Ca şi cum eu nici nu aş fi. Sau aş fi de sticlă. Sau o temniţă cu zăbrele. Sufletul meu se scutură şi el. Respir adânc. E puntea mea cu lumea. Un fel de scoică. Vrei nu vrei, auzi. Sunete. Un fel de film voalat. Vrei, nu vrei, vezi. Scurt metraje înghesuite peste prea multă tăcere. În mijlocul ei, nu există nici o adiere. Până şi frunzele copacilor au încremenit în mine. Doar rădăinile le simt. Adânc. Duc mâna la tâmplă. Gândurile s-au oprit. Dintr-o dată, pe strada mea se aud foşnete. Se simte până şi culoarea. Tâmplele tac.