vineri, 9 septembrie 2011

Club

Îmi amintesc când am fost prima oară într-un club. Mi se părea o lume interzisă. Plină de culoare şi sunete. De chipuri. Nu mă săturam să mă mai uit în jur. Nici măcar nu am dansat. Am stat la masa mea, cu un pahar de cola şi un pai în faţă. Cea mai mare încercare a fost să stau pe loc la ritmurile latino. Prima dată, am văzut o fată frumoasă şi visătoare. Îmi amintea de filmul acela, "Liceenii". O privire romantică şi pierdută undeva între clipa aceea şi o alta departe, departe. Apoi, tânăra cu ochelari. Părea ca şi prinţesele acelea din poveşti. Ascunsă în spatele unor lentile. Frumoasă şi delicată. Zâmbetul ei părea o poartă care deschidea atât de multe lumi. Un el, privea întrebător şi mirat. Puţin obosit. Ochii lui căutau. Probabil găsiseră, dar eu nu am de unde să ştiu ce. Nu vedeam decât întrebarea aceea mare, cât o lună plină şi frumoasă. Apoi, mi-a căzut privirea pe alt el. Am zâmbit. Îmi amintea de cel mai bun prieten al fratelui meu. Îl cheamă Claudiu. Probabil aşa va fi şi Claudiu când va creşte mai mare. Dezinvolt, frumos şi plin de senin. Surâs mare, larg, vise colorate şi multe sunete departe, departe de lumea asta reală. Apoi, cel mai mult mi-au plăcut ei. Nu mă interesează dacă sunt împreună. Nu doar asta contează. Contează că râd larg şi se simt bine. Că vorbesc aşa, cum vorbesc prietenii buni între ei când sunt împreună. Oamenii au uitat să vorbească unii cu alţii în ultimul timp. Oamenii au uitat să fredoneze, să zâmbească, să închidă ochii. Mă simt ca ultimul albatros acum. Sorb din suc. Constat că picioarele mele bat tactul oricum. Muzica e de vină şi oamenii aceia care acolo par a uita de toate. Am mai văzut o ea, un el, mai mulţi ei şi ele. Toţi aveau aceeiaşi frumuseţe şi seninătate. Dincolo de toate, construiau acolo propria lor noapte pe care agăţau o lună de sticlă care împrăştia curcubee.