Da, magazinul acesta m-a atins. Eu am o mare problemă cu pantofii. Îmi plac. dacă aş avea o casă a mea, cu siguranţă mi-aş face o cameră mare, un fel de loc doar al meu unde i-aş aşeza frumos, aşa cum aşează copiii păpuşile. I-aş privi şi i-aş eticheta în sufletul meu. Cu sandalele acestea roşii, cu barete pe gambă am fost la prima întâlnire. Păream mai mare. El a zâmbit. Ştia că sunt micuţă la înălţime, dar mi-a trecut atât de duios mâna peste obraz. Pantofii ştia negri i-am purtat la absolvirea liceului. În mijlocul balului i-am dat jos. Mă strângeau. La câteva minute, pantofii mei stăteau la o bârfă cu cei ai colegilor şi ai profesorilor. Ba, chiar cunsocuseră şi alţi pantofi străini. Pantofii maro i-am purtat la primul interviu. Mi-au adus noroc. Cel mai mult însă iubesc sandalele acestea joase. Cu ele eram încălţată când mă îndreptam către maternitate. Şi tot cu ele eram încălţată cînd eram în parc şi fiica mea a făcut primii paşi. Da, pentru mine pantofii sunt o stare de fapt mare şi încăpătoare precum o carte cu întâmplări frumoase. Acum, am în picioare nişte papucei de vară cu fundiţă. Au o culoare nedefinită. Îmi plac, pentru că par a fi ai unei fetiţe pierdute într-un labirint de vise. Sunt atât de micuţi!
0 comments:
Trimiteți un comentariu