joi, 30 iunie 2011
ATTILA THE WILD BOAR WAS GIVEN TO THE DELPHINARIUM OF CONSTANTA
Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa mai are o vedetă: un pui de mistreţ de doar 5 săptămâni
Prima întâlnire cu simpaticul Attila te cucereşte indiferent de vârsta pe care o ai. Povestea lui a început în luna mai, când un constănţean care iubeşte animalele, l-a zărit pe marginea drumului, în judeţul Buzău. Era mic şi slăbit. Puiul de mistreţ fusese abandonat de mama sa, gonită probabil de vânători. Bărbatul l-a adoptat imediat şi l-a dus în apartamentul său. Pentru că puiul de mistreţ a crescut şi are nevoie de îngrijiri speciale constănţeanul l-a dus la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii. Attila a devenit instantaneu vedeta microrezervaţiei. Puiul de mistreţ şi-a făcut rapid prieteni printre celelalte animale. Specialiştii speră că nu va exista nicio problema în a se adapta cu noua lui casă.
GOOD LUCK, ATTILA.
RICHARD
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
miercuri, 29 iunie 2011
Picatura de vopsea - 33 - SUBACVATICA Cristiana Apostol
Cristiana Apostol
Nu stiu exact cat din fotografie fac din urã. Sau mai exact din frustrarile pe care le am fata de ceea ce traiesc sau traim cu totii. De cand ma trezesc continui gandul pe care l-am lasat neterminat noaptea anterioara - ca sa fac imaginea mea, pe care mi-o doresc, imi trebuie x,y.z, si ce trebuie sa fac eu personal ca sa obtin x,y,z. Niciodata nu ma bazez pe altcineva pentru ca am invatat ca paranoia salveaza. Este in permanenta un proces pe care il duc singura mai departe din incapatanare si din ura fata de tot ceea ce inseamna forma fara fond in care ne balacim.
Mi s-a spus ca imi place sa ma chinui. Da, asa este. Pentru ca simt ca daca nu ar fi asa, nu mi-as putea explica existenta. Daca nu m-as chinui, probabil m-as scufunda in terciul auto-gratulator al unor fotografii bune tehnic, sau nici macar atat, dar care se inscriu in fotografiile care primesc comentarii de genul "Da!" "Placut!" "Bine, maestre!". Imi place sa cred ca imaginile mele au un sens, ca genereaza si altceva in afara de o satisfactie calofila, de suprafata.
Mi s-a spus ca imi place sa ma chinui. Da, asa este. Pentru ca simt ca daca nu ar fi asa, nu mi-as putea explica existenta. Daca nu m-as chinui, probabil m-as scufunda in terciul auto-gratulator al unor fotografii bune tehnic, sau nici macar atat, dar care se inscriu in fotografiile care primesc comentarii de genul "Da!" "Placut!" "Bine, maestre!". Imi place sa cred ca imaginile mele au un sens, ca genereaza si altceva in afara de o satisfactie calofila, de suprafata.
Locurile care mi-au placut cel mai mult din cate am vazut au fost Breite, Rosia Montana si Creta. Toate au fost speciale in felul lor, insa ce au avut comun a fost sentimentul de libertate sau detasare pe care l-am avut in fiecare. M-as intoarce de azi in oricare din locurile de mai sus.
Foarte putin spre deloc cochetez cu programele de prelucrare, dar, am realizat ca daca faci lightpainting, expunere multipla, schimbi o duzina de filtre in fata obiectvului si iti iese 100% bine din aparat o fotografie, asta in mare, nu are nicio valoare, comparand produsul final cu o fotografie prelucrata de sa-i sara fulgii. Si asta pentru ca in mediul nostru imagistic corupt, nu am fi in stare sa recunoastem Photoshopul de manerul de la usã, iar aici ma refer nu numai la receptorii de imagine care saracii, n-au nici o vina, decat ca se uita la televizor si citesc un ziar, ci si la maestrii fotografi care lucreaza pe monitoare necalibrate (si care nu vor fi in toata durata lor de viata calibrate).
Nu mai tin minte de cand fac imagine, dar as repeta intocmai: desenul, pictura, liceul Tonitza, gravurile, tehnicile fotografice, Unatc-ul, lunile "pierdute" vazand zilnic sute de fotografii pe internet, asa zisele luni de "documentare", filmele pe care le-am facut ( Radu + Ana, Saga, REM, Traseu (doar trailerul filmul nu e postat inca), Carusel, Sete), si le-as mai vedea pe cele pe care le-am vazut, fotografia de platou. Perioada de gol de dupa "documentare", gol absolut si crancen in care nu am mai vazut nimic si n-am mai gandit nimic legat de imagine, dupa care reconstructia, de la zero.
In ce priveste artistii care-mi plac, in capul listei se afla Jan Saudek. Urmeaza Peter-Joel Witkin, Brom, Klimt, Giger, Chirnoaga.
Atasez trei poze pe care nu le-am mai publicat in vreo alta parte si pe care nici nu cred ca o sa le public mult prea curand, decat eventual in carte, cand o sa reusesc s-o scot ( e un mister pentru mine). Dar va iesi candva, episodul unu in alb-negru din seria subacvatica. Episodul doi va iesi probabil ca rezultat al verii care va sa vina.
Foarte putin spre deloc cochetez cu programele de prelucrare, dar, am realizat ca daca faci lightpainting, expunere multipla, schimbi o duzina de filtre in fata obiectvului si iti iese 100% bine din aparat o fotografie, asta in mare, nu are nicio valoare, comparand produsul final cu o fotografie prelucrata de sa-i sara fulgii. Si asta pentru ca in mediul nostru imagistic corupt, nu am fi in stare sa recunoastem Photoshopul de manerul de la usã, iar aici ma refer nu numai la receptorii de imagine care saracii, n-au nici o vina, decat ca se uita la televizor si citesc un ziar, ci si la maestrii fotografi care lucreaza pe monitoare necalibrate (si care nu vor fi in toata durata lor de viata calibrate).
Nu mai tin minte de cand fac imagine, dar as repeta intocmai: desenul, pictura, liceul Tonitza, gravurile, tehnicile fotografice, Unatc-ul, lunile "pierdute" vazand zilnic sute de fotografii pe internet, asa zisele luni de "documentare", filmele pe care le-am facut ( Radu + Ana, Saga, REM, Traseu (doar trailerul filmul nu e postat inca), Carusel, Sete), si le-as mai vedea pe cele pe care le-am vazut, fotografia de platou. Perioada de gol de dupa "documentare", gol absolut si crancen in care nu am mai vazut nimic si n-am mai gandit nimic legat de imagine, dupa care reconstructia, de la zero.
In ce priveste artistii care-mi plac, in capul listei se afla Jan Saudek. Urmeaza Peter-Joel Witkin, Brom, Klimt, Giger, Chirnoaga.
Atasez trei poze pe care nu le-am mai publicat in vreo alta parte si pe care nici nu cred ca o sa le public mult prea curand, decat eventual in carte, cand o sa reusesc s-o scot ( e un mister pentru mine). Dar va iesi candva, episodul unu in alb-negru din seria subacvatica. Episodul doi va iesi probabil ca rezultat al verii care va sa vina.
marți, 28 iunie 2011
luni, 27 iunie 2011
duminică, 26 iunie 2011
sâmbătă, 25 iunie 2011
vineri, 24 iunie 2011
joi, 23 iunie 2011
miercuri, 22 iunie 2011
Picatura de vopsea - 32 - TRECEREA Paul Adam
Paul Adam
Pasiunea a inceput cam prin gimnaziu cam 1984 sa fi fost…Cu un aparat Smena si cu ajutorul unui prieten de copilarie care avea imprumutat un aparat de marit. Era un taram nou de explorat, cu developari in baie pe intuneric bajbaind cu mainile prin solutii, cu asteptatul in lumina verde si cu mirajul aparitiei imaginilor in timp ce priveam in tava cu revelator. Bineinteles ca si eu mi-am cheltuit ca si alti copii pasionati, banii pe hartie fotografica si solutii,sampon de filme, tavi si alte accesorii care se gaseau sau nu in sistemul socialist.
In clasa a IX-a m-am inscris la cercul foto al liceului, care nu prea avea alta activitate decat aceea ca puteam folosii laboratorul foto aferent.Cu oarecare simt tehnic de la natura am priceput repede cum sta treaba cu fotografia, mai putin cea artistica de care nici nu stiam ca exista pana mai deunazi. Cam asta a fost pentru inceput dupa care s-a asternut uitarea.
Am luat mai apoi o sapuniera care am folosit-o pentru a imortaliza momentele de familie ,un aparat mic, urat si scump , luat in rate, care nu mi-a aprins nici o alta dorinta de a face cu el mai mult decat destinatia lui initiala…poze de familie.
Nebunia a inceput cu o idee pe care am luat-o din zbor de la un amic cum ca s-ar face bani pe internet cu fotografiile de stock. Atunci am inceput sa studiez problema saiturilor de stock si am vazut ca am nevoie de un aparat serios. Am aflat diferenta dintre un DSLR si un compact si am dispus o suma rezonabila la bataie pentru un aparat second hand care am avut rabdarea sa astept cam o luna de zile pana l-am gasit. Absolut intamplator (sau nu) am gasit un aparat middle level la suma propusa, lucru de care ma bucur si astazi cand pun mana pe cate un aparat entry si simt plasticul subtirel subt degete. Ca sa nu mai lungesc...fotografii de stock nu am mai ajuns sa fac niciodata dar mi-am reaprins pasiuneea pentru fotografie si desigur bucuria mea dintotdeauna de a butona echipamente cu meniuri si optiuni care pentru altii par imposibile. Ma impac bine si cu photoshop-ul, lucrez adesea in PS cs4 nu as putea spune la ce nivel dar desigur unul de amator.
Au trecut doi ani de cand am aparatul si fac fotografie din placere. Nu am studii artistice. Mai degraba sunt inclinat spre zona tehnica decat cea artistica si nu emit pretentii in zona aceasta.Imi place sa urmaresc fotografiile artistice ale colegilor de pe alte site-uri si ma bucur cand reusesc sa mai “fur” si eu una . Imi plac fotografia din zona street/people dar nu pot sa o fac. Nu pot relationa…nu am tupeul sa arunc zambetul necesar pentru a obtine din privire acceptul subiectului ca este de acord sa-l fotografiez. Poate e o chestiune de timp. Poate trebuie sa incerc cu un aparat mai mic sau un zambet mai viclean.
Bistrita fiind un oras mic orice activitate are foarte putini adepti, sunt putine (sau deloc) cluburi pe diferite teme. In incercarea de a aduna mai multi bistriteni pasionati de fotografie la un loc am creat clubul virtual Fobia , care a reusit sa adune mai multi membrii din alte tari decat din Bistrita :) .Am reusit organizarea expozitiei de paintografie a Emei Mihalachi, ceea ce a scos putin clubul din zona virtuala stabilita initial. Astfel o noua provocare a incoltit in mintea mea…si de aici un nou proiect. Imi doresc sa organizez la Bistrita expozitii de fotografie la care expozantii trimit fisierele prin internet.Ele vor fi listate, inramate si expuse publicului scurtand astfel mii de kilometri si reducand costurile.Sunt sigur ca nu e o noutate dar am experienta unei expozitii in spate si stiu pe ce trebuie pus mana.
Si povestea continua…
marți, 21 iunie 2011
luni, 20 iunie 2011
No rules street photography
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
.jpg)
.jpg)
