sâmbătă, 7 iulie 2012

Statia

Îmi amintesc de timpul în care stăteam în grădina bunicii întinsă pe o pătură, cu picioarele sprijinite de trunchiul unui păr bătrân, în al cărui scoarţă anii lăsaseră brazde adânci, dar frumoase. Atunci mi-am spus prima oară că şi oamenii ar trebui să fie la fel. Ar trebui să lase să treacă timpul prin ei, frumos şi senin. ...
De câte ori trec prin oraş pe lângă un copac, îmi amintesc de zilele acelea. Cum aş sparge eu bariera regulilor şi m-aş tolăni lângă un copac, sorbind din cupa cerului şi trăgând perdeaua peste soarele toropitor. Apoi m-aş descălţa şi le-aş aminti oamenilor de copilul din ei. Poate am învăţa să alergăm împreună, iar străzile nu ar fi numai nişte locuri pe unde umblăm. Ar deveni locuri unde poposim frumos prin noi. Nu ar mai fi locurile pe unde ne alergăm toată ziua prin noi. Ar deveni un parc al timpului unde am avea timp să ne cunoaştem.

Text: Lady Allia; Foto: Dungha     
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds ARTE Zinnaida 

0 comentarii: