vineri, 23 martie 2012

Vineri seara

duc sacii în deal
să îi păzească luna -
câmpul plin de flori.

Şi, în toată nebunia şi zgomotul acela, uneori e atât de multă linişte. În drumul către casă. Fiecare o avem într-un fel sau altul. Casa este locul acela unde ne simţim în siguranţă. Poate fi un loc undeva în timp, departe, departe, o tabără la munte, un colţişor de mare sau inima cuiva. Eu sunt acasă în inima ta. Mi-e bine. Pe acolo nu sunt maşini care stau la sens giratoriu. Nici teamă. Nici frig. Nu se aud claxoane. Acolo, mă grăbesc mereu să ajung. Acolo e doar linişte, căldură şi vocea ta. Privirea ta este o mare. Fără blocuri. Fără lumini de stradă. Doar cu valuri blânde şi lampioane aninate de suflet. Cum spuneam, fiecare avem o casă şi, în toată nebunia şi zgomotul acela, uneori e atât de multă linişte. E seară vezi? S-au aprins felinarele...Mă întorc acasă!

Text: Lady Allia; Foto şi haiku: Dungha    
Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds ARTE Zinnaida 

1 comentarii:

Zina spunea...

Când am citit aceste rânduri, apoi am privit fotografia, am răsuflat adânc... M-am gândit la acasă. Ați sugerat perfect atmosfera întoarcerii acasă. Felicitări !