Dungha : Picatura de vopsea - 56

miercuri, 7 decembrie 2011

Picatura de vopsea - 56 - 132 Cristian Oprea

Cristian Oprea

Numele meu este Cristian Oprea, sunt nascut in 1968 si m-am lipit de fotografie si fotografia de mine din anul 1975 cand am inceput sa realizez ce facea tata in "camera obscura" - adica baia noastra - si am avut permisiunea lui sa intru acolo pentru prima data. Dintr-o data m-am simtit precum Harry Potter care a aflat ca este vrajitor, doar ca eu am simtit asta pentru tata. ACOLO SE INTAMPLAU LUCRURI ... Incet, incet limba tatei s-a dezlegat si a inceput sa imi explice (cat mai aproape de limba mea) cate una, cate alta. Dupa circa 5-6 luni, am avut voie sa pun mana pe unul dintre aparatele de fotografiat ale tatei. Cand m-am uitat prima data prin vizor, am vazut o alta lume si am fost foarte dezamagit cand aceasta lume s-a schimbat din nou cand am developat fotografiile. De aici a inceput totul: incadrare versus efect de paralaxa, vizare directa, punct de statie si ca sa nu va plictisesc trebuie sa va spun ca tata mi-a pus cartea de fotografie in mana (generic vorbind pentru ca pasiunea pentru citit mi-a fost insuflata de bunica mea) si de atunci mi-a raspuns doar la intrebari. Nu imi mai explica nimic, ma punea sa experimentez (ii multumesc pentru asta pentru ca am stricat multe filme si am consumat multe solutii si am spart multe becuri si am facut si alte prostii) si abia dupa aceea stateam de vorba pe marginea a ceea ce am sau nu am obtinut. Era obligatoriu sa stiu ce vroiam sa obtin! Ceea ce am uitat sa va spun este ca tatal meu era amator, dar un amator autodidact, cu o perseverenta nemteasca (nascut in 1935 in Dusseldorf), energetician de meserie si genul de om care ori face cum trebuie, ori nu face. Cred ca am mostenit trasatura asta de caracter de la el, dar asta mai bine ii las pe altii sa constate.

Am facut cam 2 ani de scoala foto la Casa Pionierilor si Soimilor Patriei a sectorului 2, unde instructorii pe care i-am avut si ale caror nume nu mi le mai reamintesc din pacate (eram copil) m-au facut sa devin dependent de fotografie, lucru pentru care le raman vesnic indatorat. De-alungul timpului am avut tot felul de aparate de fotografiat, pe film pana dupa revolutie, de fapt pana in 2000 cand am primit o camera digitala tip pix de la un amic din Costa Rica, cu o rezolutie foarte proasta, dar uimitoare pentru relatie directa cu computerul. Pana in 2000 mi-am terminat facultatea (tot energetica - treaba ereditara), fara a profesa in meserie pentru care m-am pregatit nici o secunda, am avut diverse locuri de munca care mi-au solicitat destul de putin "talentele" fotografice, dar atunci cand m-am hotarat sa folosesc aparatul de fotografiat, o spun cu mandrie, nu m-am facut de ras - cel putin din spusele beneficiarilor finali. Dupa 2000, am inceput sa am acces la diverse aparate de fotografiat digitale si am incercat o multime: de la compacte (mai scumpe sau mai ieftine), bridge-uri si dupa aceea DSLR-uri. Stiam ce inseamna pentru ca avusesem 2 SLR- uri (Canon si Minolta). Pe atunci imi permiteam sa fac tot felul de investitii, pentru ca eram necasatorit, tanar, castigam destul de bine si cele doua pasiuni (calatoriile si fotografia) se impleteau foarte bine.

Vreme de multi ani am colaborat cu cateva firme (romanesti si straine) pentru care am facut grafica publicitara si fotografie. In continuare colaborez cu dumnealor, dar sporadic, pentru ca firmele nu sunt mari, treburile merg peste tot cum bine stim si toata lumea isi reduce cheltuielile. Au aparut si tot felul de "fotografi" care vin cu preturi de dumping si lumea se repede in ei dupa care incep sa planga, dar asta este viata ... In rest, am publicat fotografii pe ici si colo: site-uri, blog-uri, reviste tiparite si on-line, cateva expozitii colective impreuna cu Asociatia "Bucurestiul meu drag", am scris cateva articole pe "Bucurestii vechi si noi", am participat la concursuri interne si internationale cu rezultate multumitoare, am avut contracte atat in tara cat si in strainatate si sper sa mai am si ceea ce consider cel mai important, mi-am pastrat pasiunea si setea pentru cunoastere. Am participat si voi ma participa la diverse cursuri si workshop-uri (in tara si in strainatate) cu profesori si lectori celebrii: Dl. Vaida, Dl. Lazar, Dl. Moiceanu, Dl. Chris Corrandino si multi altii.

Pana in ziua de astazi am fost si in principiu cred ca voi ramane fan disperat al sculelor Canon. Mi-am luat si eu doza de pierderi (daca ma pot exprima asa) constand in golirea de hoti a unui portbagaj plin cu aparatura. Stiu, am fost un prost, dar ... In astfel de conditii, sunt nevoit sa lucrez cu scule mai ieftine pana cand voi putea sa fac un credit si sa imi upgradez trusa. Dar lucrurile astea se intampla asa ca nu vreau sa ma plang, desi ... Sunt deosebit de marcat de portretele domnului Yussuf Karsh, de lucrarile domnului Vaida si de lucrarile multor fotografi romani si straini. Fotografiile mele nu prezinta si nu vor prezenta nici odata uratenia, slabiciunile omenesti si dependenta. Drept urmare, fotografiez cu placere tot ceea ce este frumos si spectaculos, chiar si aspecte cotidiene, dar nu am fost nici odata in stare sa aleg din 40 de fotografii 7-10 bucati din care sa creez un reportaj.

Fotografiez cu placere atat color cat si alb/negru, am doua proiecte in derulare (fotografie sportiva si fotografie de vacanta), imi doresc sa particip si la Salonul National de Fotografie de la Iasi, dar nu stiu daca voi fi in masura sa aloc suficient timp acestui proiect. Din pacate, sfaturi nu am dat nicodata nimanui; daca am putut sa sugerez vreunui apropiat ceva, am facut-o. In principiu - desi cred ca este desuet- pot sugera celor pasionati de fotografie sa se informeze permanent. Lucrurile in acest domeniu se misca si poate mai repede decat in alte domenii. Nu stiu daca fotografia atasata este cea mai reprezentativa, dar eu o consider o fotografie reusita. Sper sa placa. Ceea ce vreau sa mai subliniez este faptul ca absolut orice fotografie pe care o realizez o trec prin programul de editare (Adobe Photoshop CS5 - achizitionat cu licenta din SUA - asta alta sugestie, este mai ieftin acolo). Trebuie sa ne gandim ca si negativele treceau (si inca mai trec) prin procese care solicitau (solicita) subiectivitatea fotografului, lucru care este identic cu micile ajustari din programele de editare (chiar si numai daca faci doar taieturile acolo). Acum, ca incheiere, va urez mult succes cu proiectul "Picatura de vopsea" si tuturor celor pasinati de fotografie le urez mult succes in proiectele prezente si viitoare.