miercuri, 14 septembrie 2011

Picatura de vopsea - 44 - A QUESTION OF TIME Adrian Capusan


Adrian Capusan


Pentru mine fotografia tine de un fel de tensiune, am avut de furca toata viata cu tensiunea asta, nu ma lasa sa ma maturizez :). Fotografiez de cativa ani, cam doi, nu pot sa spun ca mi-am format un stil, nici nu stiu daca e normal sa-ti formezi un stil sau sa urmezi vreun curent, parerea mea e ca un fotograf trebuie sa fie un martor, incarcatura fotografiei poate sa apartina oricarei tendinte. Incerc sa ma comport ca un material fotosensibil, cand resusesc sa sesizez vreo emotie incerc sa-i gasesc si o incadratura. Presupun ca nu ma las alterat prea tare, dar gasesc fascinant faptul ca fotografiind te subordonezi oricarui moment fara sa-i apartii cu adevarat.

Orice moment care impresioneaza este interpretat pur subiectiv, practic se creaza referinte fata de experiente trecute, flashuri dintre cele mai diverse, de exemplu un camp insorit poate sa te faca sa te opresti gandidu-te la o pictura de Van Gogh, o plimbare in padure are de multe ori pentru mine ca si coloana sonora ori Edvard Grieg ori cine stie, Amon Tobin; o scena stradala poate foarte bine sa aiba incarcatura unui capitol din Ulise. Categoric, incerc sa-mi infranez aceste senzatii si sa vad lucrurile asa cum sunt, sa nu le recreez prin prisma subiectivitatii mele. Trecand momentul declansarii prin toate aceste “impuritati”, imi formez tot mai puternic convingerea ca o maturizare interioara, o detasare de emotie, fara ca aceasta detasare sa faca emotia imperceptibila, este probabil urmatoarea etapa in formarea mea ca fotograf. Presupun ca nici acum nu ma las alterat prea tare, dar gasesc fascinant faptul ca fotografiind te subordonezi momentului, oricare ar fi acesta, fara sa-i apartii cu adevarat.

Pot sa spun ca am, poate ca toata lumea amatoare de fotografie, fotografi preferati in functie de stilul lor, cum ar fi umorul foarte proaspat al lui Hajdu Tamas, permiteti-mi sa va dau un exemplu: "the secret of the flying carpet"; puterea compozitiilor lui Silviu Pavel, lumea aproape diafana a lui Cosmin Bumbut. Si, pe drept cuvant, ce greu devine fotografiatul atunci cand ai in minte imagini atat de puternice apartinand altora..

Fotografiez cu un aparat digital Canon, am cateva obiective cu care am incercat sa cuprind tot spectrul, dar care nu sunt cele mai de calitate. De altfel consider ca deocamdata, inainte de a face investitii serioase, trebuie sa-mi dovedesc ca fotografia nu este doar un capriciu. Sunt si cred ca voi ramane adeptul instantaneelor, consider ca doar instantaneele pot exprima volumul momentului si amploarea lui. Cele mai multe fotografii le fac hoinarind pe strazi, locuiesc intr-unul dintre orasele cu arhitectura veche, Oradea, oras cu o pregnanta stare de letargie, stare care vine in parte de la cladirile vechi, nerenovate si locuitorii acestuia care nu apartin tumultului nici bucurestean si nici budapestan si care nu au parte de aerul academic al Clujului. Desigur, asta e partea frumoasa.

Prefer fotografia alb/negru, mai nou insa ma simt tot mai mult atras de aranjamente coloristice, binenteles fara ca eu sa fac aceste puneri in scena. Inconsistenta aparatelor digitale ma face sa prelucrez imaginile in Photoshop, incercand sa nu alterez prea mult, desi, da, am trecut prin faze in care simteam necesar un aport personal in ceea ce preveste tonalitatea si decupajul accentuat. Acum prefer imagini cat mai natural-elocvente.


Adrian Capusan

Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian