joi, 15 septembrie 2011

Inghetata cu vanilie

Vă mai amintiţi de bicicletele alea mari, de oamenii aceia cu şorţuri albe şi cu bonetă ţuguiată care strigau cât îi ţinea gura: "Îngheţată! Îngheţată! Îngheţată de vanilie, de ciocolată, de căpşuni avem! pe taote gusturile şi la alegere!". Nu le-am rezistat niciodată. Erau atât de buneee!!! Ţin minte că închideam de fiecare dată ochii când luam prima gură de îngheţată. O plimbam prin gură şi mă plecăiam precum copiii ăia mici. Ca şi cum nu aş fi vrut să uit vreodată savoarea aceea. În timp, am realizat că aceea e savoarea copilăriei. De câte ori îmi iau o îngheţată fac la fel şi mă întorc acolo. Simt aerul cald, soarele care chiar dacă dogorea nu mă putea ţine în casă, pietrişul fierbinte sub tălpi şi...savoarea. Uneori pot simţi şi obrazul bunicii. Şi ea este copilăria mea. Când văd pe stradă copii fericiţi lingând îngheţată zâmbesc de fiecare dată. Indiferent cât de schimbate sunt timpurile, avem multe lucruri în comun. Unul din ele e îngheţata. Altul, ar fi visul de a fi luptător, prinţ, prinţesă, pirat, pompier, poliţist :) şi acela de a escalada un copac. Eu nu cred să existe copil să nu vrea să se caţăre într-un copac, să se aşeze pe o cracă şi să bălăbăne din picioare ca şi când ar fi pe acoperişul lumii!

Text: Lady Allia; Foto: Dungha      

2 comments:

Oana spunea...

Ce frumoasa e fotografia! :)

ioan moldovan spunea...

Remarcabila! Un crampei din eterna copilarie. Felicitari!