Uneori, căutăm în jurul nostru o imagine de care să ne agăţăm. Un gest. Un zâmbet. Simţim că intrăm într-un loc întunecat. Uneori ne tot strigăm. Uneori nici măcar nu ne mai auzim. Auzim doar gândurile şi problemele. Telefonul. Ceasul deşteptător. Uneori, ne lovim în treacăt de un ghiveci de flori. Vânzătorul ambulant nu ne vede. mai bine. Zâmbim. Florile ne zâmbesc mereu înapoi. Azi, erau floarea soarelui. Dintr-o dată, ziua a fost mult mai frumoasă. Câmpul de lângă casa bunicii a venit în oraş lângă mine să îmi amintească. Îmi aud prietenele şi prietenii zburdând prin lan. Mă aud şi pe mine. Nici măcar nu mai contează că telefonul sună. Eu sunt departe şi învăţ din nou liniştea.
0 comments:
Trimiteți un comentariu