Gradina

Coboram în fiecare seară acolo. Locul meu secret. Grădina mea secretă. Stăteam undeva agăţată cu visele de un nor sau de o stea şi coboram. Mă ţineam de un puf de păpădie. Se făcea că eram mică. Atât de mică în mijlocul unei minuni. Noaptea, când gândurile oamenilor adormeau, greierii şi păsăsrile nopţii se trezeau. Ţârâiau, cântau. Se spune că în acea grădină copacii şi iarba pot vorbi. Chiar pot! Spun poveşti. Când ating pământul cu tălpile, îmi pun puful de păpădie pe umeri, ca pe o umbrelă şi alerg, mă rostogolesc, ţip şi sar. Iarba pare atât de înaltă. Soarele răsare. Maiestuos. Păsările desfac larg aripile şi îşi întind gâturile către cer. Pare că până şi păsările îl cunosc pe Dumnezeu şi ştiu să se roage. Tac. Apoi, Dumnezeu vorbeşte. Sau aşa cred eu. Altfel nu îmi pot închipui cum se nasc acele melodii. Când ele cântă, pământul tace. Chiar şi oamenii învaţă să asculte atunci. Eu, mă trezesc. Puful de păpădie zboară departe. E prieten bun cu Nenea Vânt. La noapte se va întoarce. Mereu o face. Încă nu ştiu de ce. Poate, pentru că sufletul meu e mare şi galben şi are forma perfectă a unei păpădii.

Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
Text: Lady Allia; Foto: Dungha