Dungha : Picatura de vopsea - 24 - FREEZENG TIME Bogdan Nemes

miercuri, 27 aprilie 2011

Picatura de vopsea - 24 - FREEZENG TIME Bogdan Nemes

Bogdan Nemes

Pot spune ca am pus prima oara mana pe un aparat foto acum aproape 2 ani. Era un Canon 350D al unui amic. Pana atunci nu mai facusem poze decat ca turistul ce se holbeaza la monumente si scoate din buzunar aparatul de 5.5 mpx sa-si aduca aminte si peste un an ce a vazut el acolo. Aveam legaturi cu fotografia pentru ca sunt implicat in tot felul de domenii artistice, am terminat arhitectura si ma ocup si cu conceptart pentru jocuri, desenez mult, si toate acestea m-au legat de fotografii, dar nu aveam nici macar notiunea de DSLR pana atunci. Am ramas fascinat. Am inceput imediat sa caut pe youtube filmulete cu DSLRuri, profitam de ocazii pentru a ma mai intalni cu acest prieten, desi nu s-a mai intamplat de foarte multe ori.

In toamna mi-am luat primul meu DSLR - un Nikon D90, cu 2 obiective, 18-55 mm si 55-200 mm, si il priveam ca pe cel mai de pret bibelou (poate si pentru ca nu stiam ce sunt toate numerele alea care se miscau haotic pe afisajul superior, ulterior urmand sa aflu ca era timpul de expunere si eu eram pe prioritate de diafragma).

Am inceput sa fac fotografii pe strazi, in Cluj, iar DOF-ul 55-200 mi se parea o poveste, era super! De atunci, fotografia de strada a ramas una din preferinte. Am inceput imediat sa ma documentez pentru ca eram zero in tot ceea ce insemna DSLR sau fotografie, iar fotografia de strada chiar NU e usoara! Ca si in desen si pictura digitala este ciudat sa vezi cum ti se schimba toata perceptia asupra realitatii pe masura ce devi din ce in ce mai bun. Ca si fotograf cred ca incepi sa vezi lumea altfel, pana atunci am crezut ca lucrurile astea sunt doar clisee, dar sincer nu prea ai cum sa le expui altfel. Incepeam sa vad lumea in cadre, incepeam sa bag in seama lucruri care altfel mi s-ar fi parut banale. Eram obisnuit sa observ oamenii sa le observ trasaturile si sa incerc sa le retin anatomia, expresia, si sa-i desenez, si cred ca fotografia a mai adaugat cateva lucruri esentiale: unghiurile, lumina, fundalul. Mai tarziu domeniile aveau sa se imbine intr-un mod mai fluent.

Curand am descoperit programele de editare, in special Lightroom cu care am ramas si pe care-l folosesc 99.9% din editari. Trebuie sa spun ca uram editarile excesive inca de pe atunci. Este o problema la care o sa revin si o sa o explic.

In primavara anului trecut am facut prima mea excursie in Delta. Din pacate am mers inainte sa apara pasarile si inainte sa inverzeasca si sa infloreasca totul... Am putut insa sa fotografiez 2-3 cormorani si mai ales peisajele extraordinare. Ma simteam ca in alta lume! Stiam de inainte ca visul meu in fotografie este sa fiu platit ca sa calatoresc si sa fac fotografii, si aceasta experienta nu a facut decat sa intareasca totul. Cu siguranta ca acea excursie cu doar un an in urma mi s-ar fi parut insuportabil de plictisitoare si as fi tanjit dupa internetul meu de acasa si tableta grafica. Acum imi doresc sa ma reintorc intr-o luna in care sa am mai multa viata pe care sa o fotografiez.

Ca si in desen/pictura, nu pot sa stau fara inspiratie, fara sa vad ce au facut altii, fara sa analizez si sa-mi dau seama ce este in spatele lor, fara idei, fara sa incerc sa sparg granitele si sa gandesc un pas in fata, fara tutoriale video sau mici documentare, fara sa-l vad pe unul sau pe celalalt cum se joaca cu aparatele. Este extraordinar de greu sa intreci simplitatea unora sau complexitatea celorlalti, mai ales cand depinzi de lumina, model, anturaj, natura, o multitudine de factori. Am foarte multi oameni care ma inspira: Nick Brandt, Gregory Colbert, Vincent

Murier, Helmut Newton, Annie Leibovitz, Tom Hoops, Dave Hill, Marc Adamus, cei de la Magnum, Igor Amelkovich, Melissa Rodwell, Andrej Dragan, Benoit Paille, si sigur am uitat foarte multi, si sunt multi foarte buni dar foarte putin cunoscuti, precum Tatsuo Suzuki, Hansjurgen Bauer, Wojtek Kwiatkowski, lista continua si am peste 10000 de imagini favorite. Inspiratia cred ca este cruciala pentru orice artist, indiferent de domeniu, altfel o sa te chinui sa reinventezi roata, si nu o sa poti sa fi complet original in contextualitatea unui inceput de la 0, fara inspiratii din exterior, pentru ca nu te lasa mediul social-cultural in care traiesti.

Nu idolizez pe nimeni, si incerc sa-i imit si sa-i inteleg pe toti care reusesc sa starneasca o reactie placuta in capul meu. Nu caut un stil si cred ca asta este greseala multora. Prefer sa las totul sa se intample si la un moment-dat o sa devin salata tuturor inspiratiilor mele. Creierul oamenilor reactioneaza la ceea ce trebuie, si este bine sa fie lasat liber sa reactioneze in continuare.

Urasc cu pasiune pozele aplaudate de unii : batrani, daca nu au ceva foarte expresiv sau un context ce sa spuna o poveste, apusuri de soare si imagini cu satele in ceata, nuduri banale in pozitii stupide, in fata oglinzii sau in alte ipostaze tampe, pozele cu flori si fluturasi si gargarite, daca nu au ceva complet spectaculos ( cum sunt macrourile lui Peter Garvanović), urasc portretele banale cu tarani, si cu monumente istorice (mai ales bisericutele)! Am ajuns la saturatie cu astfel de sbiecte. Am apreciat foarte mult seria cu vedetele batute a lui Alex Galmeanu, imi place Gabriel Saplontai, Radu Sigheti (care are deja niste usi deschise si poate sa scoata fotografii superbe) si probabil ca mai sunt cativa, probabil ca o sa mai descopar cativa. Vorbind mai devreme de prelucrari, urasc texturile peste pozele proaste in speranta ca vor da impresie artistica si bokeh-ul pus in photoshop mi se pare de prost gust si kitschos in cele mai multe cazuri (desi am vazut si astfel de fotografii reusite, totusi ma gandesc: nu este oarecum fals si ipocritic sa prezinti un rezultat ce vrea sa para ceva ce nu este?). Dar pana la urma nu sunt eu cel care decide unde trebuiesc puse granitele. Imi modific toate fotografiile, dar incerc sa o fac intr-un mod minimal, fara retusuri de forme, fara sa bag anumite elemente in cadru doar pentru ca ar fi interesant. Nu imi place sa trisez la modul asta, desi mi-ar fi foarte usor sa "creez" cadre complet reale.

Putin mai tarziu mi-am depus un mic portofoliu cu ce aveam pana atunci pentru o firma ce se ocupa cu fotografiile de eveniment. Am fost angajat, si asa am pus prima oara mana pe un Nikon D3, am facut fotografii cu obiective la care nici nu visam (24-70mm, 70-200mm, 105mm, 50mm 1.4) am inceput sa simt ca nu prea mai am limite si sa simt ca nu am rabdare sa astept, vroiam sa experimentez mereu.

Cand am plecat de acolo am zis ca vreau si eu un aparat full frame si mi-am luat un D3s cu care am inceput sa fac non-stop fotografii cu modele - 3-4 sedinte pe saptamana, ajungeam la un moment-dat sa nu mai am timp nici sa ma uit pe ceea ce am facut, sa nu mai am timp sa prelucrez nimic, pentru ca se adunau foldere peste foldere. Stateam si imi scriam pe foi ideile, umpleam foi pe masura ce descopeream noi inspiratii, noi fotografi, incercam sa duc ideile mai departe si schitam cadrele daca era nevoie, iar 98% din tot ce am gandit si din ce am pe foi nu s-a realizat (un lucru nasol rau este ca iti trebuiesc multi bani in fotografie).

Intelegand ca in Romania nu prea se poate scoate un ban decat din fotografie de eveniment, am hotarat sa ma axez pe astfel de fotografii in cariera profesionala, pe langa munca de conceptartist. Totusi mereu o sa lucrez din pasiune, mereu o sa lucrez pe gratis atunci cand nu am clienti, si cred ca oricine care nu face acelasi lucru nu poate decat sa sucombe incet-incet din punct de vedere creativ, nu o sa avanseze in idei si asta cred ca este cel mai important. Sunt multi fotografi foarte buni din punct de vedere tehnic, si care ar putea sa scoata mult mai mult daca ar gasi o cale de acces spre un camp creativ.

Daca ar fi sa dau un sfat cuiva este sa munceasca mult, sa studieze mult si sa-si invete aparatele pentru ca este destul de important (totul se relationeaza acum numai la varful elitist, iar orice cunostinta inseamna un plus, mai ales intr-o lume in care oricine are un DSLR - iar unii "batrani", in stupizenia lor, ii condamna pe cei "tineri" pentru ca nu au baza filmului, ignorand contextul tehnologic in care ne "nastem", nebagand de seama ca fotografia se facea cu cutii de lemn inainte cu 100 de ani ca ei sa-si ia cutiile de metal). Trebuie sa experimenteze, sa nu lucreze instinctual - orice fotografie trebuie sa fie un pas in fata, si daca au nevoie sa faca toate cliseele de pe lume, sa pozeze toate florilcelele si albinutele si norisorii si apusurile, atunci sa o faca, si sa treaca peste spre noua logica conceptuala.

Cred totusi ca sunt inca un incepator si sper ca in curand sa ma uit la pozele pe care le-am facut pana acum si sa mi se para banale si puerile, si sper ca dorinta asta sa nu se schimbe niciodata :)