Picatura de vopsea - 21 - 126615 Adriana Craciunescu

Adriana Craciunescu

Cred ca cel mai bine spus, de unde a PLECAT totul; PASIUNE a devenit pe parcurs, conducandu-ma catre mai mult. A plecat firesc, natural si din multa curiozitate. Aveam in casa, la indemana, aparate vechi, pe film. Il stiu si acum, dupa miros si dupa cat de butucanos il simteam in maini, pe "acela".  Era stricat cred, nu avea film niciodata si ma jucam cu el oricand aveam ocazia.  "Decupam" lucruri din jurul meu, masa de croitorie a mamei mele, scaunul patrat, cuiul din colt, perdeaua, masina de cusut, oglinda de pe hol...Incercam sa-mi fac de lucru ori sa imit ce vedeam la tatal meu. Mi-a placut mereu sa-mi "bag degetele" printre cuie, ciocane, sarme, pistoate de lipit si alte asemenea lucruri ce stateau aranjate in cutiile din debara. Printre ele si lentile, lupe, spuluri, irisuri... cu acceasi verva ma aruncam si printre materialele de croitorie ale mamei mele; asa ca, azi, ma gandesc, in mod obiectiv, ca am ajuns firesc la meseria de director de fotografie, caruia i-o datorez doar si doar Fotografiei. Texturi, culori, artistic si tehnic deopotriva,curiozitate.

Cum spuneam, s-a nascut involuntar, odata cu fascinatia unui copil, privind deasupra cazii care-i ajungea pana la barbie, printr-o apa transparenta, intr-o tavita amuzanta, pe care as fi preferat s-o folosesc ca pat pentru papusi, cum incepe sa se "coloreze" o hartie pe care n-o vedeam prea bine, caci era cam intuneric si destul de rosie lumina din baie...un copil caruia i-a ramas intiparita mereu pe retina emotia aia...cand se ivesc primele contururi, mirosul de substante foto...un copil caruia ii placea sa se joace de-a oamenii mari tinand un aparat foto la gat, caruia ii placea sa se uite prin el invartind de-un inel ...un copil care se amuza cu blitzul de camera si-l credea jucarie, care privea des fotografii puse la uscat pe geam, care se juca cu negativele dintr-un sertar, care-si facea de lucru stand in carca tuturor sa-i puna diafilme, ori sa-i monteze "aparatu' ala mare cu care se uita Ionut la negative". Toate lucrurile astea se petreceau la nivel intuitiv, totul era o joaca; una fireasca, dar o joaca...

Constient insa, m-am apucat de fotografie undeva pe la 16-17 ani; in contextul in care tatal meu renuntase la laborator, gandindu-se ca n-o sa mai faca cineva din familie fotografie pe film, nu mai aveam nici prea multe aparate in casa, fratele meu m-a intrebat daca nu vreau un aparat foto, si atunci a inceput propriu-zis totul. Aveam un Benq dc1500, cu un card foarte mic; Ma plimbam pe strazi si incercam sa prind cat mai multe lucruri in cele 11 cadre pe care le puteam lua. Ma fascinau gesturile, expresiile faciale, oamenii in sine. Imi doream atunci sa fac fotojurnalism si incepeam sa-l descopar pe James Nachtwey, iar mai tarziu pe Steve McCurry.

Fotografi care au ramas incontinuare in sufletul meu, alaturi de o adanca consideratie, respect si admiratie catre fotografia de razboi, fotojurnalism, si tot ce tine de aceasta zona extrem de complicata si grea. Acum, cativa ani mai tarziu, pasiunea pentru fotografie s-a transformat si-a evoluat catre imaginea de film, catre care ma trage sufletul zi de zi. 

Ma intorc cu placere in anumite locuri... sincer? Am cateva de care sunt atasata emotional, dar in care nu apuc sa ma plimb prea des. Strada unde am facut si fotografia din articol, un lac, un acoperis...si  poate ca lista continua.

Fotografia mi-a deschis niste porti noi, catre un domeniul mult mai amplu, mai complicat, ce o contine - si anume, filmul. Fotografia insa, ramane in continuare o extensie, ghiozdanul foto e mereu pregatit, cu bateriile incarcate, obiectivele aliniate, lentilele curatate, filme destule... astept doar momentul. Astazi folosesc un Nikon d90 si un Pentax k 1000,  cadrez,  caut  si astept cu aceeasi bucurie; Am tot respectul si admiratia pentru Marius G.Mihalache, care a fost un ajutor extraordinar in drumul meu catre Film, si care are imagini speciale, extrem de personale si taioase in contraste. Cu placere privesc imaginile lui George Visan, ale Ioanei Moldovan, Silviu Pavel, Andu Dan, ale Nicoletei Gabor, Tatianei Volontir iar lista poate continua...

Proiectele mele in momentul acesta, se rezuma la film in principal, fotografia e ceva complementar, dar nu un scop de sine statator, ci mai mult un mijloc de sustinere. Ce caut insa in ultimul timp, in orice imagine pe care-o vad? Simplitatea si sinceritatea unei priviri, curatenia unui ecleraj si subtilitatile imaginii...sugerate cat mai fin, discret si ascuns...

Sfaturi? N-as putea sa dau. Singurul lucru pe care l-am invatat, e ca invat zi de zi, ca fotografia ma invata oamenii, gesturile lor, expresiile, ca ma poate purta atat emotional cat si fizic, intr-o deplina intelegere fata de viata. Oricat de pompos ar suna... asa ca, aveti rabdare si iubiti fotografia daca tot va apucati de ea. N-o tratati cum nu se cuvine, fara chef de munca, fara seriozitate, fara suflet, fara daruire... si fiti sinceri, altfel se simte.

Adriana Craciunescu

Tema pentru acasa - studiu individual:

 S-Hell  Marius Grozea  Blue and other sounds Pardau Ciprian