Picatura de vopsea - 18 - FILM, DRUMURI SI PLAJA Marius Mihalache

Marius Mihalache

Pasiunea? ... de unde vine ea? ... nu stiu... primele fotografii (constient) le-am facut in jurul varstei de 14-15 ani, deci prin ’82-’83. Totusi primele mele intalniri cu fotografia au avut loc desigur in copilarie. Albumele de familie, aranjate cu grija de mama... acolo am descoperit pentru prima oara, cu fiecare foaie de calc intoarsa din album, semnificatia cuvantului... amintire.
“- Mami?... dar in poza asta cine este? ...
- Strabunica ta, si bunica mea... era o femeie tare vesela... Poza este facuta inainte de razboi.
- Si ea mai traieste?...
- Nu... a murit...
- Dar aici? ... cine este?
- Aici esti tu... cand te-ai nascut....”

Apoi, primul contact cu un fotograf a avut loc pe tarmul Marii Negre... fotograful de pe plaja din Mamaia, aparea dimineata tragand dupa el un ditamai palmierul facut din lemn, si o barca, butaforie desigur, decor. Muncea saracul om caci avea mult de mers prin nisipul fierbinte. In ziua urmatoare aducea deja pozele puse frumos pe hartie... Ani la rand am intalnit acelasi fotograf. De la el am invatat ca nu trebuie sa ma misc la poza si ca musai trebuie sa zambesc. Ultima oara acum vreo 3 ani m-am lasat fotografiat in Constanta de un foarte batran fotograf de plaja... folosea un Polaroid. A fost tare bucuros ca am acceptat. Fotografia poate fi si o meserie foarte frumoasa, daca chiar ai drag de ea.

Tot in copilarie am avut si cele mai rele experiente, caci mama ma ducea obligat fortat sa-mi faca poze la studio. Iar asta se intampla in fiecare an... avea ea pasiunea asta sa puna poze in album. Sa pastreze amintiri. Colectiona si fotografii cu actori si vederi. Nu stiu de ce, dar asociam mersul la studio cu mersul la dentist. Probabil din aceasta cauza nici acum nu prea ma simt atras de fotografia de studio, cu toate ca intr-adevar este o intreaga arta sa manipulezi lumina, si asta poate aduce unui fotograf multe satisfactii.
O alta experienta interesanta, si care va raspunde unei alte intrebari puse de tine, a avut loc in perioada mea de mandru pionier... prin scoala generala, clasa a VII-a cred. In aproprierea scolii, in statia de troleibuz, era un magazin cu geamuri foarte mari vopsite in negru. Eram tare curios sa aflu ce se intampla acolo, si intr-o seara am inceput sa cercetez geamul... si am gasit un loc unde vopseaua era un pic sarita, o gaurica. Ei bine inauntru era un atelier, cu 4 mese, la care niste oameni tot bibileau ceva sub o lentila luminata. In cele din urma mi-am dat seama ca faceau retusuri direct pe film, dar si fotografii pe care le retusau si refotografiau. O munca extrem de migaloasa, dar care aducea in mod sigur multe zambete pe fetele clientilor. De voie de nevoie am trecut fara doar si poate, din 1990 si pana astazi, 2011, mai prin toate versiunile si inventiile din domeniul software de prelucrare foto. Consider ca fotografia a intrat in domeniul artei in momentul in care mana artistului si-a pus amprenta pe ea, prin orice metoda, prin prelucrare software... sau asa cum se facea la inceputurile acestei arte... manual. Folosesc inca scanari succesive, sau refotografieri, mi-a placut pentru o perioada chiar sa fac colaje cu bucatele rupte din fotografii prinse cu ace de un suport de lemn sau altceva. Indiferent insa de forma finala la baza ramane fotografia cruda ce o fac oricum. Desigur acesta este un subiect care naste dispute foarte mari de vreo 100 de ani incoace, desprinzandu-se clar doua directii abordate in general de artistii fotografi. Cei care surprind mama natura, asa cum este ea. Si cei care modifica sau deformeaza in scopuri artistice natura inconjuratoare. De la o vreme, respectiv de cand mi-am cumparat un aparat foto ceva mai bun, si optica, nu fac in general decat corectii de culoare, si acestea in IrfanView, sau PhotoScape. Ca paranteza, cartile de estetica, care fac referire la arta fotografica, recunosc unanim, ca fotografia, sau filmul, trec in zona artei doar in momentul interventiei vadite a artistului, si nu atunci cand ele copiaza doar natura. Ambele posturi sunt insa demne de luat in seama, avem nevoie de amandoua.

Revenind... cu toate acestea in minte si in suflet, la un moment dat, am simtit ca trebuie sa am, sa posed, un aparat de fotografiat. Am strigat atat de tare acest lucru incat dorinta mi-a fost indeplinita... (ma rog.. si o bicicleta cu coarne si sa lunga Pegas) ..offf...daca stiam sa strig ca vreau si filme si substante si tanc, tavite si clesti, aparat de marit... caci aceasta a fost marea problema pe atunci. Nu aveam bani asa ca... cu riscul de a slabii prea mult, din 1LEU-ul ce-l primeam zilnic pentru covrig ,reuseam sa-mi cumpar, destul de rar, filmele si cele necesare developarii. Nici de unde sa invat nu am avut, nici exponometru, nici nimic, doar dorinta. Din fericire un vecin de-al meu, avea acelasi hobby, si mai aveam cu cine sa discut uneori. Numele lui este Ioan Nicolae, si poate fi gasit aici. Primul aparat a fost un Smena, apoi un Villia cu blitz si acumulatori ce se purtau pe umar, apoi Fed-ul 4, si mai apoi un Zenit. Nici prin visele cele mai nastrusnice nu mi-ar fi trecut prin cap vreo posibilitate sa fac si fotografie color... era mult prea scump. Oricum, si astazi inclin catre fotografia alb-negru. Ea are farmec in primul rand fiindca ochiul uman este mult prea bombardat de culoare. Ambele tratamente din punct de vedere al culorii sunt insa mijloace de exprimare foarte importante pentru un artist. Imi sunt la fel de dragi.
Pe la 16 ani, in ’84, cu ocazia unui concert la care am mers sa trag niste cadre, m-am imprietenit foarte tare cu tinerii ce formau trupa respectiva. Am inceput sa cant cu ei fiindca oricum asta se intampla mai des decat reuseam eu sa-mi cumpar filme. A urmat armata unde nu am pus mana pe aparatul foto. Revolutia din 1989 m-a prins fara film in aparat, abia la inceputul lui ianuarie ‘90, cand cateva magazine au inceput sa lucreze, am reusit sa fac rost de un film pe care am imortalizat cateva momente ale acelei perioade oribile din viata mea. Fotografia a ramas de atunci undeva intr-un plan secundar, am tras totusi doar pe film pana acum 5-6 ani, cand mi-am cumparat si primul aparat digital. Ei bine ... a urmat explozia. In toti acei ani in care nu am facut fotografie, am urmarit insa, limitat doar de accesul la informatie, tot ce se intampla in acest domeniu. Asa cum mai toti avem o intalnire, cu ceva sau cineva care ne cade cu tronc, o carte, un film, un artist, un om... si eu am nimerit la un moment dat pe site-ul unui fotograf rus, Vladimir Clavijo-Telepnev, si nu stiu de ce... dar a pus ceva in miscare in creierul meu. Am reinceput sa fac fotografie. Detin acum vreo 12 aparate foto. Incluzand si aparate ce le foloseam in anii ’80. Am si pe film lat 2 aparate. Si un mic biju din ’56. Un exponometru din ’44. un digital...vechiul Canon 400D si de un an incoace un Canon 7D. Pot sustine ca primul obiectiv ce am reusit sa mi-l cumpar pana acum a fost un Carl Keiss 21mm, focus manual, luat relativ de curand. Preferat ramane insa 50mm cu f1.4. Mai am in dotare un 11-16mm cu 2.8 si un 70-300mm, si o lupa buna la toate. Pe film... folosesc un Canon A-1. Am donat un Canon S1-IS si un Nikon D90.
Aproape dupa 10 de ani de cantat, si invatat muzica fara profesor, am considerat ca pot purcede la o facultate de muzica. Tot asa, abia acum 4 ani am purces la o facultate cu profilul imagine de film. Acum ca am terminat facultatea... stiu, ca oricine poate sa faca fotografie si fara scoala. Cu filmul este mai greu insa. Fotografia in miscare implica mult mai multe probleme . Din pacate multi vor sa faca doar fotografie, si se tem, sau nu inteleg, ca o facultate de film, nu numai ca acopera necesarul de cunostiinte pentru a face fotografie, dar iti deschide orizonturi noi in privinta ei, si drumuri noi in viata. Intr-adevar, mai exista o problema mare, oferta scolilor de arta din Romania este foarte slaba. Pentru mine un castig major a fost faptul ca am cunoscut foarte multi oameni din domeniile artei. Cursurile si workshop-urile iarasi sunt o solutie pentru cei care vor sa invete. Fiindca intr-adevar sunt multe lucruri de invatat, mai ales din experienta altora. Carti se gasesc cu duiumul pe internet. Experiente...nu! Am facut si mult voluntariat in festivaluri de film, si de acolo se pot invata lucruri interesante. Am facut parte si din jurii in festivaluri de muzica. Sunt foarte activ deci... si cam nedormit :)

Ma intrebai de proiecte... nu am avut niciodata proiecte legate strict de fotografie, imi place sa las lucrurile sa vina de la sine, imi place sa fotografiez in miscare, de la volanul masinii sau din tren. Multe din fotografiile mele sunt facute asa. Imi plac oamenii, si adesea ma surprind fotografiindu-i. Iubesc muzica deci adesea stau protap prin fata scenelor, sa ascult muzica... si sa iau cu mine acasa atmosfera de acolo. As vrea sa-mi pot permite sa calatoresc mai mult. Si da.. am oarece proiecte legate de muzica, dans, film, teatru... fotografia nu se pune caci va fi oricum. Compun muzica si sper sa mai vina proiecte in acest sens.. precum “Experimentul Hamlet”, in regia lui Crista Balciu, un spectacol aproape in exclusivitate muzical (1h30), sau “Un tramvai numit dorinta” unde iarasi am semnat muzica. Fac si muzica de film.

Am avut 3-4 mici expozitii, si de grup si personale, nu cred insa ca am inca ce expune, in nici-un caz pe o tema anume. Am facut expozitii cu lucrarile altora, ca un gest de incurajare pentru cei tineri. Zilnic aproape descopar fotografi extraordinari, si din Romania, si de la fratii nostri din Republica Moldova, si de oriunde. Cativa din preferatii mei au fost deja intervievati aici de tine sau enuntati in raspunsurile lor. Cu Adriana Craciunescu lucrez adesea in proiectele legate de film si inevitabil fotografie, ma bucur tare ca a fost amintita de Nicoleta Gabor. Sunt oameni de care ma leaga de multa vreme ceva special. Sunt legaturi tacite, adica nu ne cunoastem, nu ne vorbim, dar ne urmarim munca de ani de zile incoace. Asa se intampla si cu Nicoleta Gabor. O admir! Liviu Burlea, muzician si fotograf din Moldova, si care trieste acum in SUA. Ma bucur tare mult ca l-am cunoscut personal pe Marius Grozea. Cristina Venedict imi mai vine acum in minte cu niste povesti superbe spuse prin intermediul fotografiei. Multumesc si tie Vali caci adesea pe site-urile de fotografie m-ai incurajat sa merg mai departe. Camil Tulcan, fotograf grozav si foarte apreciat in domeniul video/multimedia/film... si cred ca prea putin cunoscut. Cunosc multi studenti, fosti si actuali, ai UNATC, Hyperion, UNARTE, Media..Iarasi ... jos palaria. Of doamne si cati mai sunt... dar am probleme cu retinutul numelor. Impresionat sunt si de numarul tinerilor care imbratiseaza aceasta arta, si de talentul lor. Ma supara ingrozitor competitiile in arta. Si limita de varsta! :) ... Ma supara ca multe publicatii sau firme puternice profita de talentul tinerilor oferind mari premii in sapuniere, adica din profitul realizat din vanzarea unei reviste sau a unui webcam. Fotografia nu este un sport. Artistul nu este o vaca de muls.
Urmaresc multe blog-uri, printre care si al domnului Dinu Lazar, descopar si acolo mereu lucruri interesante, si mai ales artisti care au facut pionierat in Romania. Au fost insa vremuri ciudate, greu de explicat, FIAP / AAF ... atunci si acum... sunt generatii care au intrat, mai mult sau mai putin cu voia lor, intr-un conflict.. In spatele acestei situatii se afla insa nume foarte mari care nu trebuiesc uitate. Avem o istorie si nu trebuie ciuntita. Un drum ce este prea tarziu de reparat, dar trebuie dus mai departe. Am observat ca in scolle de arta in care exista sectii de fotografie nu exista si o materie numita ‘Istoria fotografiei’ .... jenant!!!. Iar in scolile de film chiar exista o dorinta in a desfinta aceste cursuri cu totul. Ele sunt cumva suportate doar pe baza prezentei elevilor la aceste cursuri. Este extrem de important sa intelegi in ce moment al evolutiei te afli atunci cand te apuci sa creezi ceva. Asta-i rostul istoriei.
Ma bucur si de aparitia unei comunitati, relativ noi, si anume Photosharp. Lucrul trist legat de comunitatile fotografice din romania este ca nu au o deschidere mai mare catre publicul larg, caci pentru el facem fotografie, si cred ca primul pas ar fi macar publicatiile si revistele online. Comunitati au aparut mereu.. se autodizolva insa cat timp raman asa doar in interior. In Romania am fost activ cel mai mult pe Fotolitera.ro . De la o vreme insa.. astept schimbarea... trebuie sa se intample! Nu am avut niciodata un site personal, incerc de la o vreme sa strang cate ceva pe un blog, respectiv, michel2233.blogspot.com
Dau mai departe sfatul ce l-am primit si eu candva in legatura cu fotografia... simplul...“FOTOGRAFIAZA!!!”.
Daca am realizat ceva pana acum? ... DA...am realizat ca merita sa-ti urmezi visele. Visele insa sunt pline de sensuri. Rabdarea a fost cheia. Am facut 10 ani sport de performanta, am cantat, pian, chitara, si alte instrumente, am fotografiat., imi place arhitectura, desenam, scriam, servici intr-o firma din domeniul IT, de unde si contactul cu zona software .. mi-au placut toate... drumuri total separate si greu de urmat asa pe rand. Si brusc.. la 40 de ani.. drumurile s-au intalnit.
Poate ca totusi... nimic nu este intamplator...

Multumesc parintilor mei, si celor dragi... stiu ei

Marius Mihalache - am lucrat ultima oara si este tot improvizatie de moment. Muzica este folosita (nu toata) intr-un film de scurt metraj (12min) al carui montaj final il astept si eu.MAI MULTE DETALII AICI

Tema pentru acasa - studiu individual: S-Hell, Marius Grozea, Blue and other sounds, Pardau Ciprian