Ema Mihalachi 5 ian. 2011
Fotografia naste dependenta! - ar trebui sa fie si un avertisment pentru aceasta, cu contraindicatii , cu tot.
Eu nu am fost avertizata.
Exista, de fapt, doua lumi in fotografie: una a "inocentilor" care fotografiaza fara reguli, scop, discernamant si una celor care invata sa "citeasca" fotografia.
Am inceput sa "silabisesc mecanic" acum doi ani, sa constientizez regulile acestui domeniu, iar blogul m-a ajutat sa exersez, sa perseverez, sa observ, sa cern, sa discern. Totul a plecat de la florile dlui Mihai Cantea si de la vorbele marelui Ansel Adams : " You don't take a photograph, you make it"
Povesteam de dependenta mai devreme. Prima regula: cu cat esti mai sensibil, cu atat vei fi mai expus. Personal, folosesc cadrele sa povestesc, sa emotionez, sa transmit surplusul launtric.
Exista un moment de rascruce, acela cand te "simti" fotograf , un creator. Si-atunci fie te apasa acest lucru, fie te inalta. Recunosc, mi-a fost teama sa ajung in acest punct, desi din inertie, pasiunea puternica te duce acolo. Cu prima mea epozitie de paintografie, am depasit si acest moment. Desi credeam in lucrarile mele, ma consideram subiectiva, astfel ca am fost surprinsa de reactiile pozitive ale celor din jurul meu, ale presei locale. Este un moment de nedescris cand iti exteriorizezi lucrarile, cand fotografiile tale comunica la un alt nivel decat cel online, cand ceea ce erau considerate initial "toane" , "timp pierdut" da nastere unor cadre pe care oamenii le vor in casele lor si mai ales, un lucru foarte important pentru mine, cand ceilalti au incredere in tine si te sustin.
Lucrarea care mi-e apropiata de suflet, este "Culegatoarea de vise".Este cea care o starnit reactiile care m-au ajutat sa merg mai departe. Si ca un facut, titlul ma reprezinta foarte bine.
Dependenta si reactii adeverse, spuneam initial. Prima dintre ele este vreau mai mult! Dupa doi ani de tatonari, anul acesta am reusit in sfarsit sa-mi achizitionez un DSLR. Da, e o ineptie ca o posesoare de compacta, sa vorbeasca cu atat patos despre experienta ei fotografica. Nu-mi place ipocrizia celor care afirma ca nu aparatul conteaza. Trebuie sa recunoastem ca adevarul e undeva la mijloc. Pana acum post- procesarea ma ajuta sa suplinesc lipsurile tehnice ale camerei. M-a ajutat insa sa creez povesti. Ajunsesem sa aleg tocmai cenusaresele, acele cadre condamnate, tocmai pentru ca ma intriga faptul ca as putea sa transmit prin ele ceva. De-acum incolo, simt ca ma asteapta o noua provocare. Singurul detaliu pe care-l cunosc in noua mea calatorie e ca smt acelasi surplus de emotii, pe care vreau sa-l impartasesc cu ceilalti.
De-abia astept sa ma reintorc in eterna mea sursa de inspiratie: satul bistritean. Nu ma atrage socialul , documentarul din el, atat de uzitat in ultima vreme de multi fotografi, ci sinceritatea si respectul personajelor pe care le imortalizezi. Aici pana si aburul pamantului e nealterat si daca ii pui o alta haina, nu dai in kitsch.
Am inclinat mai mereu balanta spre color, insa acest lucru o depins in general, de starile mele.Cand ma simteam melancolica, ma dispensam de culoare. Cromatica nu suplineste insa expresivitatea unei fotografii.
Indiferent de optiunile voastre, aveti incredere in acel impuls care va indeamna sa va exprimati. Cautati in general feedbackul oamenilor care nu au de-a face cu fotografie, sunt cei mai sinceri. Nu va cautati modele, nu urmati cai batute doar pentru ca reprezinta o reteta de succes. Fotografia e o stare, trebuie sa va reprezinte. Si veti face fotografii excelente, cat timp aveti ceva de zis.
Ema Mihalachi
Tema pentru acasa - studiu individual: Aici - S-Hell, Aici - Marius Grozea, Aici - Blue and other sounds
Fotografia naste dependenta! - ar trebui sa fie si un avertisment pentru aceasta, cu contraindicatii , cu tot.
Eu nu am fost avertizata.
Exista, de fapt, doua lumi in fotografie: una a "inocentilor" care fotografiaza fara reguli, scop, discernamant si una celor care invata sa "citeasca" fotografia.
Am inceput sa "silabisesc mecanic" acum doi ani, sa constientizez regulile acestui domeniu, iar blogul m-a ajutat sa exersez, sa perseverez, sa observ, sa cern, sa discern. Totul a plecat de la florile dlui Mihai Cantea si de la vorbele marelui Ansel Adams : " You don't take a photograph, you make it"
Povesteam de dependenta mai devreme. Prima regula: cu cat esti mai sensibil, cu atat vei fi mai expus. Personal, folosesc cadrele sa povestesc, sa emotionez, sa transmit surplusul launtric.
Exista un moment de rascruce, acela cand te "simti" fotograf , un creator. Si-atunci fie te apasa acest lucru, fie te inalta. Recunosc, mi-a fost teama sa ajung in acest punct, desi din inertie, pasiunea puternica te duce acolo. Cu prima mea epozitie de paintografie, am depasit si acest moment. Desi credeam in lucrarile mele, ma consideram subiectiva, astfel ca am fost surprinsa de reactiile pozitive ale celor din jurul meu, ale presei locale. Este un moment de nedescris cand iti exteriorizezi lucrarile, cand fotografiile tale comunica la un alt nivel decat cel online, cand ceea ce erau considerate initial "toane" , "timp pierdut" da nastere unor cadre pe care oamenii le vor in casele lor si mai ales, un lucru foarte important pentru mine, cand ceilalti au incredere in tine si te sustin.
Lucrarea care mi-e apropiata de suflet, este "Culegatoarea de vise".Este cea care o starnit reactiile care m-au ajutat sa merg mai departe. Si ca un facut, titlul ma reprezinta foarte bine.
Dependenta si reactii adeverse, spuneam initial. Prima dintre ele este vreau mai mult! Dupa doi ani de tatonari, anul acesta am reusit in sfarsit sa-mi achizitionez un DSLR. Da, e o ineptie ca o posesoare de compacta, sa vorbeasca cu atat patos despre experienta ei fotografica. Nu-mi place ipocrizia celor care afirma ca nu aparatul conteaza. Trebuie sa recunoastem ca adevarul e undeva la mijloc. Pana acum post- procesarea ma ajuta sa suplinesc lipsurile tehnice ale camerei. M-a ajutat insa sa creez povesti. Ajunsesem sa aleg tocmai cenusaresele, acele cadre condamnate, tocmai pentru ca ma intriga faptul ca as putea sa transmit prin ele ceva. De-acum incolo, simt ca ma asteapta o noua provocare. Singurul detaliu pe care-l cunosc in noua mea calatorie e ca smt acelasi surplus de emotii, pe care vreau sa-l impartasesc cu ceilalti.
De-abia astept sa ma reintorc in eterna mea sursa de inspiratie: satul bistritean. Nu ma atrage socialul , documentarul din el, atat de uzitat in ultima vreme de multi fotografi, ci sinceritatea si respectul personajelor pe care le imortalizezi. Aici pana si aburul pamantului e nealterat si daca ii pui o alta haina, nu dai in kitsch.
Am inclinat mai mereu balanta spre color, insa acest lucru o depins in general, de starile mele.Cand ma simteam melancolica, ma dispensam de culoare. Cromatica nu suplineste insa expresivitatea unei fotografii.
Indiferent de optiunile voastre, aveti incredere in acel impuls care va indeamna sa va exprimati. Cautati in general feedbackul oamenilor care nu au de-a face cu fotografie, sunt cei mai sinceri. Nu va cautati modele, nu urmati cai batute doar pentru ca reprezinta o reteta de succes. Fotografia e o stare, trebuie sa va reprezinte. Si veti face fotografii excelente, cat timp aveti ceva de zis.
Tema pentru acasa - studiu individual: Aici - S-Hell, Aici - Marius Grozea, Aici - Blue and other sounds
.jpg)
.jpg)
.JPG)
.jpg)
0 comments:
Trimiteți un comentariu