Picatura de vopsea - 10 - FLORI DE MAI Marius Grozea

Marius Grozea 19 ian. 2011

N-ati fi crezut ,dar prima mea pasiune nu a fost fotografia, ci camera video. Inceputul pare banal, desprins din viata fiecaruia dintre voi : un parinte care vrea sa imortalizeze fiecare moment din viata piticului lui. Am conceput, regizat, filmat chiar si un videoclip unei mici vedete locale. Apoi a inceput povestea. Mi-am luat un Canon S3IS, mi-a placut atat de mult sa ma joc cu el, incat am fost “virusat”.Deja- vu, nu? La fel ca voi, am fost impresionat de ce putea sa faca acea cutie mica. A fost vrajitoarea mea o buna perioada de timp. Si vraja s-a intetit odata ce am descoperit lumea online, al carei feedback pozitiv m-a condus spre o alta culme “blog-ul” cu amicitiile, lectiile si dependenta aferente. Sunt miscat de ceea ce se intampla in jurul meu si ma simt bine acolo unde maiestresc butoanele aparatului – nu o fac intotdeauna, ci doar unde sclipeste ceva doar pentru mine. Par a fi un egoist: nu opresc timpul in loc, nu impun reguli, nu opresc pe nimeni sa mi se alature prin pelerinajele mele. Ca sa merg pe urmele mondenului din zilele noastre, pot sa afirm ca sunt o forma in fond, intotdeauna imbinand vrajitoreste, forma cu fondul sau invers. Imi este greu sa imi gasesc cuvintele atunci cand cred ca nu au sens, pentru ca singurul lucru important este imaginea surprinsa dupa declansare. Se poate vedea pe pagina mea! Accesand poti sa gasesti cele mai frumoase momente din aceasta joaca. Joaca? Nu! Acest termen l-ar folosi Dungha. Din aceasta viata, mai degraba. De ce? Respir deja prin fotografie.

Cu timpul se intampla ca ceea ce ai, sa para ca este prea putin, ca iti franeaza elanul, ca nu te mai ajuta… am mers pana intr-o zi, cand am simtit nevoia sa schimb micutul meu aparat cu un Nikon D80. Nici nu stiu de ce Nikon. Mi-am luat obiectivul de kit 18-135/3.5, pe parcurs reusind sa achizitionez un 50/1.8, 12-24/4, 55-200/4 luna trecuta. Pot sa spun “am cu ce!”. Totusi de un an fac o pauza in activitatea mea. In toata aceasta perioada am urcat, am coborat, am cunoscut oameni, am socializat, m-am bucurat, am plans, am alergat… sunt momente din viata fiecaruia la care participi activ sau pasiv. Recunosc insa ca de cele mai multe ori am fost pasiv astfel reusind sa culeg momente din cele mai vii, mai elocvente si pline de culoare.

In toamna lui 2010 am avut sansa sa particip la o expozitie de grup la Negresti Oas . A fost o experienta placuta in ciuda drumului lung de parcurs pana in celalalt colt al tarii. Vreau sa cred ca fiecare dintre noi isi doreste ca lucrarile sale sa ajunga undeva la timpul potrivit. Nu am avut nici un gand, ci pur si simplu a fost intamplare cu un final emotionant. Prieteni si fotografie. Nu a fost singurul moment de gen. Pana aici , mi-am facut incalzirea cu exponate in cadrul evenimentelor organizate de “Bucurestiul meu drag”, precum si participarea cu cadre in expozitii caritabile, aparitii publicistice, cateva concursuri castigate. Dar nu-mi place sa vorbesc despre asta.

Cum nu-mi place sa vorbesc nici despre programele de prelucrare. Nu imi sunt prietene,dar traim in aceasta epoca unde se prelucreaza orice. Incerc sa fac uneori retusuri de luminozitate, contrast, culoare. Asa cum calatorului ii sta bine cu drumul merg mai departe si spun ca mie imi sta bine cu aparatul din care inerc sa scot irealul. Daca o fotografie nu este gandita si echilibrata, o spun insa este doar opinia mea, nu va ajunge niciodata acolo unde ii este locul. Imi place sa vad lucrari create cu programele de prelucrare, dar ce rost mai are fotograful si aparatul? Si apoi timpul de lucru este infinit mai lung, pana ajungi la final. Este optiunea mea, a ta, a lor…

Iubesc si le simt apropiate sufletului meu, acele locuri care ma fac sa tresar si unde revenirea este ca vindecarea unei boli. Imi plac zonele din jurul Brasovului cu verdele, cu vaile, cu oile, cu muntii; imi plac Maramuresul si Oasul; imi place sa respir albastru, verde, violet, portocaliu. Nu ma pot ghida si nu pot avea idoli (exista?) in fotografie, nu am studiat nimic pe tema fotografiei, pentru ca nu stiu daca imi este necesar. As vrea sa cred ca emotiile sunt doar ale mele si nu incerc sa urmez pasii sau explicatiile unei carti. Cat despre planurile mele de viitor… ceata. Multa ceata, roua, ploi, nori si vai adanci unde varfurile caselor si ale copacilor par a fi rupte din povesti. Asa este ca vorbim povesti?

Nu as putea alege intre culoare si alb/negru niciodata, farmecul inestimabil al acestor doua stari nu poate fi dat decat de reactia ta ca fotograf si doar in acel moment. Exista limite, intensitate, pregnanta, miscare, fluctuatii intamplatoare. O sumedenie de stari care te indeamna sa alegi atunci, pe moment sau se intampla ca uneori inainte de a finaliza o lucrare sa simt ca trebuie virata spre alb/negru. Pot incerca sa vorbesc usor si concis despre aceasta pasiune, dar in timp ce parcurg aceste randuri simt ca ma incordez – poate este un semn ca incerc sa depasesc imaginea si mai cred ca este bine sa termin aici ceea ce am avut de spus. Intotdeauna mi-a fost greu sa vorbesc despre mine si despre ceea ce fac, vreau sa cred ca asa trebuie sa se intample si de aceea va sfatuiesc sa respirati culoare, lumina…

Marius Grozea


Tema pentru acasa - studiu individual: Aici - S-Hell, Aici - Marius Grozea, Aici - Blue and other sounds