joi, 31 martie 2011
miercuri, 30 martie 2011
Picatura de vopsea - 20 - GEGEN LIEBE Stefanie Rabenschlag
Stefanie Rabenschlag
Another “theme” that found me are the questions that concerne the death of man and all that’s around it. Rudolf Steiner, the originator of anthroposophy, started to inspirit men and freshened the mystery about death by telling about his experiences and research for new knowledge about this unknown world. I myself am very motivated to learn about it as far as possible. So what I practise is to visit cemetries of different kinds and religions to see how people think and act about death. What do men think about death? End of their existing? End of a one and only life and waiting for a somewhen resurrection? End of one life, next to come? By visiting graveyards you can learn a lot about how people imagine life and death. Because I got accustomed to do so I never can stop anywhere without visiting the graveyard. I look around and try to feel the atmosphere of that special place. I listen to it in an inner way. So it may happen a special “link” hits my consciousness, pointing me to a grave, a name. I say hello – not loudly – and try to feel the presence of that individuality. And: I take a photo and bring it to one of my blogs, called www.mitbergblick.blogspot.com. That is as well a space of life.
Now, what to say about me? My name is Stefanie Rabenschlag, I'm 49 and it happened to me only last year to start with taking photos. My profession is educating handicapped children. We live together in our house with three of them, so what I do is being a mother and housewife. I do love my job, but I’m as well always looking for a balance. Years ago I happened to meet what is called anthroposophy, a kind of spirituality, and that is what made me look at the world in a different way. I love the arts, regarding paintings and sculptures. My favourite artists are Vincent van Gogh, Paul Klee, Alexei Jawlensky, Wassily Kandinsky, Marc Chagall and Jean Miró. I love listening to classical music: Schubert, Bach, Händel, Purcell. I love thinking about the world, about people, about things. I love the nature, especially trees and flowers. I exercise to watch exactly what can be seen. I love to experiment, to find out new ways. And I love to be an autodidact. My question is: What is photography for, what can be its "mission"? How can be shown by a picture a bit more than realitiy? How can a picture draw and show the character, the essence so to say of things, plants, animals, people around us? How can a picture activate the viewer? How to speak the photolanguage? I'm on my way with these and more questions and my trials to find answers, new ones every new day. Sure, I search for themes, but feel the most lucky if themes find me.
Another “theme” that found me are the questions that concerne the death of man and all that’s around it. Rudolf Steiner, the originator of anthroposophy, started to inspirit men and freshened the mystery about death by telling about his experiences and research for new knowledge about this unknown world. I myself am very motivated to learn about it as far as possible. So what I practise is to visit cemetries of different kinds and religions to see how people think and act about death. What do men think about death? End of their existing? End of a one and only life and waiting for a somewhen resurrection? End of one life, next to come? By visiting graveyards you can learn a lot about how people imagine life and death. Because I got accustomed to do so I never can stop anywhere without visiting the graveyard. I look around and try to feel the atmosphere of that special place. I listen to it in an inner way. So it may happen a special “link” hits my consciousness, pointing me to a grave, a name. I say hello – not loudly – and try to feel the presence of that individuality. And: I take a photo and bring it to one of my blogs, called www.mitbergblick.blogspot.com. That is as well a space of life.
I’m also interested in literature and writing and playing with words and language. Poems in any form, be classical or modern, belong to what I love very much. So in my blog www.gegenLiebe.blogspot.com I put together pictures and words to unite them to a new idea.
And there is a third blog of mine, where I collect my photos just like a picture book: www.stefanierabenschlag.blogspot.com.
marți, 29 martie 2011
sâmbătă, 26 martie 2011
vineri, 25 martie 2011
Stingeti luminile! Nu ramaneti indiferenti!
Sambata, 26 martie, de la 20.30 la 21.30, putem cu siguranta sa facem ceva pentru a proteja mediul: Sa STINGEM LUMINILE!
Tema pentru acasa - studiu individual:
Mai multe detalii AICI
Tema pentru acasa - studiu individual:
miercuri, 23 martie 2011
Picatura de vopsea - 19 - CEATA Serban Bogdan
Serban Bogdan
Serban Bogdan
Tema pentru acasa - studiu individual: S-Hell, Marius Grozea, Blue and other sounds, Pardau Ciprian
Sunt unul din miile de tineri din Romania de azi, care refuză cu obstinenţă afundarea in griul zilnic. Fotografia, acum, e incercarea mea de evadare din tot ce inseamna grija zilei de mâine.
Până acum 2 ani si jumatate, nici prin cap nu-mi trecea să mă apuc de fotografiat. Brusc, nefiind multumit de modul cum aparatul vechi - un Canon A530 – reusea sa pastreze pe card amintirile mele, m-am intrebat dacă nu există un mod mai bun de prelevare a clipelor care mie mi se păreau deosebite. Zis şi făcut – mi-am cumparat un Canon 450 D, pe care , de atunci il port in permanenta cu mine. Timp de un an am mers numai cu obiectivul de kit dupa mine, incercand sa scot maxim din ceea ce putea da tehnica pe care o detineam. Cu timpul mi-am mai luat un zoom, un macro, obiective pe care intre timp le-am si vindut, rămânând numai cu un tamron 17-50. Cursuri nu am facut – de alminteri nici nu cred ca se fac astfel de cursuri in oraselul meu, dar asta nu m-a impiedicat sa invăţ. Încă nu am terminat ( de învăţat).
Nu pot spune ca prefer fotografia in alb negru sau color – intr-un fel fiecare clipă surprinsă imi spune ea de la sine daca e ma bine intrun fel sau altul, dar ceea ce pot spune cu siguranţă e că mă atrag foarte mult imaginile in sepia.
Imi este foarte greu sa fac fotografie socială. Din punctul meu de vedere, istoria pe care o trăim, e o istoria care ar trebui clasată la categoria – aşa nu – şi ar trebui memorată numai că să nu o mai repetăm, in rest as vrea să uit cat mai repede foarte multe momente. E destulă mizerie in jurul meu, astfel incât nu văd de ce aş mai reflecta si eu lucrul acesta. Din acest motiv, mă atrage mai mult fotografia de peisaj, reîntorcându-mă cu drag in zonele cele mai liniştite din jurul oraşului pentru a surprinde un apus, pescari sau lebede.
Încerc să surpind, pe lingă amintirile personale, momentele in care aud in mine liniştea.
Cat despre expozitii, nu am participat la nici una şi nici nu cred că va fi cazul.
Folosesc destul de des programele de editare, incercând să aduc fiecare imagine cat mai aproape de ce am vazut. De asemeni daca cu ajutorul unei prelucrări pot sublinia o idee, forţez limitele culorilor , a constrastului sau a expunerii până când reuşesc ce mi-am propus.
Nu am un model anume, deşi sunt foarte mulţi fotografi straini si români care imi plac, le urmaresc site-urile si blogurile, iar in fiecare zi mai gasesc pe cineva care să mă pună pe ginduri prin imaginile realizate. Răsfoiesc cu o enormă placere, de ex. site-ul lui Marc Adamus sau Andreas Resch , dar in acelaşi timp imi place foarte mult Bogdan Panait sau Şerban Simbotelecan – doar citeva exemple.
In rest, mii de incercări, din care rămân doar citeva imagini, prea puţine pentru un proiect sau altul.
Serban Bogdan
marți, 22 martie 2011
luni, 21 martie 2011
duminică, 20 martie 2011
sâmbătă, 19 martie 2011
joi, 17 martie 2011
miercuri, 16 martie 2011
Picatura de vopsea - 18 - FILM, DRUMURI SI PLAJA Marius Mihalache
Marius Mihalache
Pasiunea? ... de unde vine ea? ... nu stiu... primele fotografii (constient) le-am facut in jurul varstei de 14-15 ani, deci prin ’82-’83. Totusi primele mele intalniri cu fotografia au avut loc desigur in copilarie. Albumele de familie, aranjate cu grija de mama... acolo am descoperit pentru prima oara, cu fiecare foaie de calc intoarsa din album, semnificatia cuvantului... amintire.
“- Mami?... dar in poza asta cine este? ...
- Strabunica ta, si bunica mea... era o femeie tare vesela... Poza este facuta inainte de razboi.
- Si ea mai traieste?...
- Nu... a murit...
- Dar aici? ... cine este?
- Aici esti tu... cand te-ai nascut....”
Apoi, primul contact cu un fotograf a avut loc pe tarmul Marii Negre... fotograful de pe plaja din Mamaia, aparea dimineata tragand dupa el un ditamai palmierul facut din lemn, si o barca, butaforie desigur, decor. Muncea saracul om caci avea mult de mers prin nisipul fierbinte. In ziua urmatoare aducea deja pozele puse frumos pe hartie... Ani la rand am intalnit acelasi fotograf. De la el am invatat ca nu trebuie sa ma misc la poza si ca musai trebuie sa zambesc. Ultima oara acum vreo 3 ani m-am lasat fotografiat in Constanta de un foarte batran fotograf de plaja... folosea un Polaroid. A fost tare bucuros ca am acceptat. Fotografia poate fi si o meserie foarte frumoasa, daca chiar ai drag de ea.
Tot in copilarie am avut si cele mai rele experiente, caci mama ma ducea obligat fortat sa-mi faca poze la studio. Iar asta se intampla in fiecare an... avea ea pasiunea asta sa puna poze in album. Sa pastreze amintiri. Colectiona si fotografii cu actori si vederi. Nu stiu de ce, dar asociam mersul la studio cu mersul la dentist. Probabil din aceasta cauza nici acum nu prea ma simt atras de fotografia de studio, cu toate ca intr-adevar este o intreaga arta sa manipulezi lumina, si asta poate aduce unui fotograf multe satisfactii.
O alta experienta interesanta, si care va raspunde unei alte intrebari puse de tine, a avut loc in perioada mea de mandru pionier... prin scoala generala, clasa a VII-a cred. In aproprierea scolii, in statia de troleibuz, era un magazin cu geamuri foarte mari vopsite in negru. Eram tare curios sa aflu ce se intampla acolo, si intr-o seara am inceput sa cercetez geamul... si am gasit un loc unde vopseaua era un pic sarita, o gaurica. Ei bine inauntru era un atelier, cu 4 mese, la care niste oameni tot bibileau ceva sub o lentila luminata. In cele din urma mi-am dat seama ca faceau retusuri direct pe film, dar si fotografii pe care le retusau si refotografiau. O munca extrem de migaloasa, dar care aducea in mod sigur multe zambete pe fetele clientilor. De voie de nevoie am trecut fara doar si poate, din 1990 si pana astazi, 2011, mai prin toate versiunile si inventiile din domeniul software de prelucrare foto. Consider ca fotografia a intrat in domeniul artei in momentul in care mana artistului si-a pus amprenta pe ea, prin orice metoda, prin prelucrare software... sau asa cum se facea la inceputurile acestei arte... manual. Folosesc inca scanari succesive, sau refotografieri, mi-a placut pentru o perioada chiar sa fac colaje cu bucatele rupte din fotografii prinse cu ace de un suport de lemn sau altceva. Indiferent insa de forma finala la baza ramane fotografia cruda ce o fac oricum. Desigur acesta este un subiect care naste dispute foarte mari de vreo 100 de ani incoace, desprinzandu-se clar doua directii abordate in general de artistii fotografi. Cei care surprind mama natura, asa cum este ea. Si cei care modifica sau deformeaza in scopuri artistice natura inconjuratoare. De la o vreme, respectiv de cand mi-am cumparat un aparat foto ceva mai bun, si optica, nu fac in general decat corectii de culoare, si acestea in IrfanView, sau PhotoScape. Ca paranteza, cartile de estetica, care fac referire la arta fotografica, recunosc unanim, ca fotografia, sau filmul, trec in zona artei doar in momentul interventiei vadite a artistului, si nu atunci cand ele copiaza doar natura. Ambele posturi sunt insa demne de luat in seama, avem nevoie de amandoua.
Revenind... cu toate acestea in minte si in suflet, la un moment dat, am simtit ca trebuie sa am, sa posed, un aparat de fotografiat. Am strigat atat de tare acest lucru incat dorinta mi-a fost indeplinita... (ma rog.. si o bicicleta cu coarne si sa lunga Pegas) ..offf...daca stiam sa strig ca vreau si filme si substante si tanc, tavite si clesti, aparat de marit... caci aceasta a fost marea problema pe atunci. Nu aveam bani asa ca... cu riscul de a slabii prea mult, din 1LEU-ul ce-l primeam zilnic pentru covrig ,reuseam sa-mi cumpar, destul de rar, filmele si cele necesare developarii. Nici de unde sa invat nu am avut, nici exponometru, nici nimic, doar dorinta. Din fericire un vecin de-al meu, avea acelasi hobby, si mai aveam cu cine sa discut uneori. Numele lui este Ioan Nicolae, si poate fi gasit aici. Primul aparat a fost un Smena, apoi un Villia cu blitz si acumulatori ce se purtau pe umar, apoi Fed-ul 4, si mai apoi un Zenit. Nici prin visele cele mai nastrusnice nu mi-ar fi trecut prin cap vreo posibilitate sa fac si fotografie color... era mult prea scump. Oricum, si astazi inclin catre fotografia alb-negru. Ea are farmec in primul rand fiindca ochiul uman este mult prea bombardat de culoare. Ambele tratamente din punct de vedere al culorii sunt insa mijloace de exprimare foarte importante pentru un artist. Imi sunt la fel de dragi.
Pe la 16 ani, in ’84, cu ocazia unui concert la care am mers sa trag niste cadre, m-am imprietenit foarte tare cu tinerii ce formau trupa respectiva. Am inceput sa cant cu ei fiindca oricum asta se intampla mai des decat reuseam eu sa-mi cumpar filme. A urmat armata unde nu am pus mana pe aparatul foto. Revolutia din 1989 m-a prins fara film in aparat, abia la inceputul lui ianuarie ‘90, cand cateva magazine au inceput sa lucreze, am reusit sa fac rost de un film pe care am imortalizat cateva momente ale acelei perioade oribile din viata mea. Fotografia a ramas de atunci undeva intr-un plan secundar, am tras totusi doar pe film pana acum 5-6 ani, cand mi-am cumparat si primul aparat digital. Ei bine ... a urmat explozia. In toti acei ani in care nu am facut fotografie, am urmarit insa, limitat doar de accesul la informatie, tot ce se intampla in acest domeniu. Asa cum mai toti avem o intalnire, cu ceva sau cineva care ne cade cu tronc, o carte, un film, un artist, un om... si eu am nimerit la un moment dat pe site-ul unui fotograf rus, Vladimir Clavijo-Telepnev, si nu stiu de ce... dar a pus ceva in miscare in creierul meu. Am reinceput sa fac fotografie. Detin acum vreo 12 aparate foto. Incluzand si aparate ce le foloseam in anii ’80. Am si pe film lat 2 aparate. Si un mic biju din ’56. Un exponometru din ’44. un digital...vechiul Canon 400D si de un an incoace un Canon 7D. Pot sustine ca primul obiectiv ce am reusit sa mi-l cumpar pana acum a fost un Carl Keiss 21mm, focus manual, luat relativ de curand. Preferat ramane insa 50mm cu f1.4. Mai am in dotare un 11-16mm cu 2.8 si un 70-300mm, si o lupa buna la toate. Pe film... folosesc un Canon A-1. Am donat un Canon S1-IS si un Nikon D90.
Aproape dupa 10 de ani de cantat, si invatat muzica fara profesor, am considerat ca pot purcede la o facultate de muzica. Tot asa, abia acum 4 ani am purces la o facultate cu profilul imagine de film. Acum ca am terminat facultatea... stiu, ca oricine poate sa faca fotografie si fara scoala. Cu filmul este mai greu insa. Fotografia in miscare implica mult mai multe probleme . Din pacate multi vor sa faca doar fotografie, si se tem, sau nu inteleg, ca o facultate de film, nu numai ca acopera necesarul de cunostiinte pentru a face fotografie, dar iti deschide orizonturi noi in privinta ei, si drumuri noi in viata. Intr-adevar, mai exista o problema mare, oferta scolilor de arta din Romania este foarte slaba. Pentru mine un castig major a fost faptul ca am cunoscut foarte multi oameni din domeniile artei. Cursurile si workshop-urile iarasi sunt o solutie pentru cei care vor sa invete. Fiindca intr-adevar sunt multe lucruri de invatat, mai ales din experienta altora. Carti se gasesc cu duiumul pe internet. Experiente...nu! Am facut si mult voluntariat in festivaluri de film, si de acolo se pot invata lucruri interesante. Am facut parte si din jurii in festivaluri de muzica. Sunt foarte activ deci... si cam nedormit :)
Ma intrebai de proiecte... nu am avut niciodata proiecte legate strict de fotografie, imi place sa las lucrurile sa vina de la sine, imi place sa fotografiez in miscare, de la volanul masinii sau din tren. Multe din fotografiile mele sunt facute asa. Imi plac oamenii, si adesea ma surprind fotografiindu-i. Iubesc muzica deci adesea stau protap prin fata scenelor, sa ascult muzica... si sa iau cu mine acasa atmosfera de acolo. As vrea sa-mi pot permite sa calatoresc mai mult. Si da.. am oarece proiecte legate de muzica, dans, film, teatru... fotografia nu se pune caci va fi oricum. Compun muzica si sper sa mai vina proiecte in acest sens.. precum “Experimentul Hamlet”, in regia lui Crista Balciu, un spectacol aproape in exclusivitate muzical (1h30), sau “Un tramvai numit dorinta” unde iarasi am semnat muzica. Fac si muzica de film.
Am avut 3-4 mici expozitii, si de grup si personale, nu cred insa ca am inca ce expune, in nici-un caz pe o tema anume. Am facut expozitii cu lucrarile altora, ca un gest de incurajare pentru cei tineri. Zilnic aproape descopar fotografi extraordinari, si din Romania, si de la fratii nostri din Republica Moldova, si de oriunde. Cativa din preferatii mei au fost deja intervievati aici de tine sau enuntati in raspunsurile lor. Cu Adriana Craciunescu lucrez adesea in proiectele legate de film si inevitabil fotografie, ma bucur tare ca a fost amintita de Nicoleta Gabor. Sunt oameni de care ma leaga de multa vreme ceva special. Sunt legaturi tacite, adica nu ne cunoastem, nu ne vorbim, dar ne urmarim munca de ani de zile incoace. Asa se intampla si cu Nicoleta Gabor. O admir! Liviu Burlea, muzician si fotograf din Moldova, si care trieste acum in SUA. Ma bucur tare mult ca l-am cunoscut personal pe Marius Grozea. Cristina Venedict imi mai vine acum in minte cu niste povesti superbe spuse prin intermediul fotografiei. Multumesc si tie Vali caci adesea pe site-urile de fotografie m-ai incurajat sa merg mai departe. Camil Tulcan, fotograf grozav si foarte apreciat in domeniul video/multimedia/film... si cred ca prea putin cunoscut. Cunosc multi studenti, fosti si actuali, ai UNATC, Hyperion, UNARTE, Media..Iarasi ... jos palaria. Of doamne si cati mai sunt... dar am probleme cu retinutul numelor. Impresionat sunt si de numarul tinerilor care imbratiseaza aceasta arta, si de talentul lor. Ma supara ingrozitor competitiile in arta. Si limita de varsta! :) ... Ma supara ca multe publicatii sau firme puternice profita de talentul tinerilor oferind mari premii in sapuniere, adica din profitul realizat din vanzarea unei reviste sau a unui webcam. Fotografia nu este un sport. Artistul nu este o vaca de muls.
Urmaresc multe blog-uri, printre care si al domnului Dinu Lazar, descopar si acolo mereu lucruri interesante, si mai ales artisti care au facut pionierat in Romania. Au fost insa vremuri ciudate, greu de explicat, FIAP / AAF ... atunci si acum... sunt generatii care au intrat, mai mult sau mai putin cu voia lor, intr-un conflict.. In spatele acestei situatii se afla insa nume foarte mari care nu trebuiesc uitate. Avem o istorie si nu trebuie ciuntita. Un drum ce este prea tarziu de reparat, dar trebuie dus mai departe. Am observat ca in scolle de arta in care exista sectii de fotografie nu exista si o materie numita ‘Istoria fotografiei’ .... jenant!!!. Iar in scolile de film chiar exista o dorinta in a desfinta aceste cursuri cu totul. Ele sunt cumva suportate doar pe baza prezentei elevilor la aceste cursuri. Este extrem de important sa intelegi in ce moment al evolutiei te afli atunci cand te apuci sa creezi ceva. Asta-i rostul istoriei.
Ma bucur si de aparitia unei comunitati, relativ noi, si anume Photosharp. Lucrul trist legat de comunitatile fotografice din romania este ca nu au o deschidere mai mare catre publicul larg, caci pentru el facem fotografie, si cred ca primul pas ar fi macar publicatiile si revistele online. Comunitati au aparut mereu.. se autodizolva insa cat timp raman asa doar in interior. In Romania am fost activ cel mai mult pe Fotolitera.ro . De la o vreme insa.. astept schimbarea... trebuie sa se intample! Nu am avut niciodata un site personal, incerc de la o vreme sa strang cate ceva pe un blog, respectiv, michel2233.blogspot.com
Dau mai departe sfatul ce l-am primit si eu candva in legatura cu fotografia... simplul...“FOTOGRAFIAZA!!!”.
Daca am realizat ceva pana acum? ... DA...am realizat ca merita sa-ti urmezi visele. Visele insa sunt pline de sensuri. Rabdarea a fost cheia. Am facut 10 ani sport de performanta, am cantat, pian, chitara, si alte instrumente, am fotografiat., imi place arhitectura, desenam, scriam, servici intr-o firma din domeniul IT, de unde si contactul cu zona software .. mi-au placut toate... drumuri total separate si greu de urmat asa pe rand. Si brusc.. la 40 de ani.. drumurile s-au intalnit.
Poate ca totusi... nimic nu este intamplator...
Multumesc parintilor mei, si celor dragi... stiu ei
Marius Mihalache - am lucrat ultima oara si este tot improvizatie de moment. Muzica este folosita (nu toata) intr-un film de scurt metraj (12min) al carui montaj final il astept si eu.MAI MULTE DETALII AICI
Tema pentru acasa - studiu individual: S-Hell, Marius Grozea, Blue and other sounds, Pardau Ciprian
Pasiunea? ... de unde vine ea? ... nu stiu... primele fotografii (constient) le-am facut in jurul varstei de 14-15 ani, deci prin ’82-’83. Totusi primele mele intalniri cu fotografia au avut loc desigur in copilarie. Albumele de familie, aranjate cu grija de mama... acolo am descoperit pentru prima oara, cu fiecare foaie de calc intoarsa din album, semnificatia cuvantului... amintire.
“- Mami?... dar in poza asta cine este? ...
- Strabunica ta, si bunica mea... era o femeie tare vesela... Poza este facuta inainte de razboi.
- Si ea mai traieste?...
- Nu... a murit...
- Dar aici? ... cine este?
- Aici esti tu... cand te-ai nascut....”
O alta experienta interesanta, si care va raspunde unei alte intrebari puse de tine, a avut loc in perioada mea de mandru pionier... prin scoala generala, clasa a VII-a cred. In aproprierea scolii, in statia de troleibuz, era un magazin cu geamuri foarte mari vopsite in negru. Eram tare curios sa aflu ce se intampla acolo, si intr-o seara am inceput sa cercetez geamul... si am gasit un loc unde vopseaua era un pic sarita, o gaurica. Ei bine inauntru era un atelier, cu 4 mese, la care niste oameni tot bibileau ceva sub o lentila luminata. In cele din urma mi-am dat seama ca faceau retusuri direct pe film, dar si fotografii pe care le retusau si refotografiau. O munca extrem de migaloasa, dar care aducea in mod sigur multe zambete pe fetele clientilor. De voie de nevoie am trecut fara doar si poate, din 1990 si pana astazi, 2011, mai prin toate versiunile si inventiile din domeniul software de prelucrare foto. Consider ca fotografia a intrat in domeniul artei in momentul in care mana artistului si-a pus amprenta pe ea, prin orice metoda, prin prelucrare software... sau asa cum se facea la inceputurile acestei arte... manual. Folosesc inca scanari succesive, sau refotografieri, mi-a placut pentru o perioada chiar sa fac colaje cu bucatele rupte din fotografii prinse cu ace de un suport de lemn sau altceva. Indiferent insa de forma finala la baza ramane fotografia cruda ce o fac oricum. Desigur acesta este un subiect care naste dispute foarte mari de vreo 100 de ani incoace, desprinzandu-se clar doua directii abordate in general de artistii fotografi. Cei care surprind mama natura, asa cum este ea. Si cei care modifica sau deformeaza in scopuri artistice natura inconjuratoare. De la o vreme, respectiv de cand mi-am cumparat un aparat foto ceva mai bun, si optica, nu fac in general decat corectii de culoare, si acestea in IrfanView, sau PhotoScape. Ca paranteza, cartile de estetica, care fac referire la arta fotografica, recunosc unanim, ca fotografia, sau filmul, trec in zona artei doar in momentul interventiei vadite a artistului, si nu atunci cand ele copiaza doar natura. Ambele posturi sunt insa demne de luat in seama, avem nevoie de amandoua.
Pe la 16 ani, in ’84, cu ocazia unui concert la care am mers sa trag niste cadre, m-am imprietenit foarte tare cu tinerii ce formau trupa respectiva. Am inceput sa cant cu ei fiindca oricum asta se intampla mai des decat reuseam eu sa-mi cumpar filme. A urmat armata unde nu am pus mana pe aparatul foto. Revolutia din 1989 m-a prins fara film in aparat, abia la inceputul lui ianuarie ‘90, cand cateva magazine au inceput sa lucreze, am reusit sa fac rost de un film pe care am imortalizat cateva momente ale acelei perioade oribile din viata mea. Fotografia a ramas de atunci undeva intr-un plan secundar, am tras totusi doar pe film pana acum 5-6 ani, cand mi-am cumparat si primul aparat digital. Ei bine ... a urmat explozia. In toti acei ani in care nu am facut fotografie, am urmarit insa, limitat doar de accesul la informatie, tot ce se intampla in acest domeniu. Asa cum mai toti avem o intalnire, cu ceva sau cineva care ne cade cu tronc, o carte, un film, un artist, un om... si eu am nimerit la un moment dat pe site-ul unui fotograf rus, Vladimir Clavijo-Telepnev, si nu stiu de ce... dar a pus ceva in miscare in creierul meu. Am reinceput sa fac fotografie. Detin acum vreo 12 aparate foto. Incluzand si aparate ce le foloseam in anii ’80. Am si pe film lat 2 aparate. Si un mic biju din ’56. Un exponometru din ’44. un digital...vechiul Canon 400D si de un an incoace un Canon 7D. Pot sustine ca primul obiectiv ce am reusit sa mi-l cumpar pana acum a fost un Carl Keiss 21mm, focus manual, luat relativ de curand. Preferat ramane insa 50mm cu f1.4. Mai am in dotare un 11-16mm cu 2.8 si un 70-300mm, si o lupa buna la toate. Pe film... folosesc un Canon A-1. Am donat un Canon S1-IS si un Nikon D90.
Aproape dupa 10 de ani de cantat, si invatat muzica fara profesor, am considerat ca pot purcede la o facultate de muzica. Tot asa, abia acum 4 ani am purces la o facultate cu profilul imagine de film. Acum ca am terminat facultatea... stiu, ca oricine poate sa faca fotografie si fara scoala. Cu filmul este mai greu insa. Fotografia in miscare implica mult mai multe probleme . Din pacate multi vor sa faca doar fotografie, si se tem, sau nu inteleg, ca o facultate de film, nu numai ca acopera necesarul de cunostiinte pentru a face fotografie, dar iti deschide orizonturi noi in privinta ei, si drumuri noi in viata. Intr-adevar, mai exista o problema mare, oferta scolilor de arta din Romania este foarte slaba. Pentru mine un castig major a fost faptul ca am cunoscut foarte multi oameni din domeniile artei. Cursurile si workshop-urile iarasi sunt o solutie pentru cei care vor sa invete. Fiindca intr-adevar sunt multe lucruri de invatat, mai ales din experienta altora. Carti se gasesc cu duiumul pe internet. Experiente...nu! Am facut si mult voluntariat in festivaluri de film, si de acolo se pot invata lucruri interesante. Am facut parte si din jurii in festivaluri de muzica. Sunt foarte activ deci... si cam nedormit :)
Am avut 3-4 mici expozitii, si de grup si personale, nu cred insa ca am inca ce expune, in nici-un caz pe o tema anume. Am facut expozitii cu lucrarile altora, ca un gest de incurajare pentru cei tineri. Zilnic aproape descopar fotografi extraordinari, si din Romania, si de la fratii nostri din Republica Moldova, si de oriunde. Cativa din preferatii mei au fost deja intervievati aici de tine sau enuntati in raspunsurile lor. Cu Adriana Craciunescu lucrez adesea in proiectele legate de film si inevitabil fotografie, ma bucur tare ca a fost amintita de Nicoleta Gabor. Sunt oameni de care ma leaga de multa vreme ceva special. Sunt legaturi tacite, adica nu ne cunoastem, nu ne vorbim, dar ne urmarim munca de ani de zile incoace. Asa se intampla si cu Nicoleta Gabor. O admir! Liviu Burlea, muzician si fotograf din Moldova, si care trieste acum in SUA. Ma bucur tare mult ca l-am cunoscut personal pe Marius Grozea. Cristina Venedict imi mai vine acum in minte cu niste povesti superbe spuse prin intermediul fotografiei. Multumesc si tie Vali caci adesea pe site-urile de fotografie m-ai incurajat sa merg mai departe. Camil Tulcan, fotograf grozav si foarte apreciat in domeniul video/multimedia/film... si cred ca prea putin cunoscut. Cunosc multi studenti, fosti si actuali, ai UNATC, Hyperion, UNARTE, Media..Iarasi ... jos palaria. Of doamne si cati mai sunt... dar am probleme cu retinutul numelor. Impresionat sunt si de numarul tinerilor care imbratiseaza aceasta arta, si de talentul lor. Ma supara ingrozitor competitiile in arta. Si limita de varsta! :) ... Ma supara ca multe publicatii sau firme puternice profita de talentul tinerilor oferind mari premii in sapuniere, adica din profitul realizat din vanzarea unei reviste sau a unui webcam. Fotografia nu este un sport. Artistul nu este o vaca de muls.
Urmaresc multe blog-uri, printre care si al domnului Dinu Lazar, descopar si acolo mereu lucruri interesante, si mai ales artisti care au facut pionierat in Romania. Au fost insa vremuri ciudate, greu de explicat, FIAP / AAF ... atunci si acum... sunt generatii care au intrat, mai mult sau mai putin cu voia lor, intr-un conflict.. In spatele acestei situatii se afla insa nume foarte mari care nu trebuiesc uitate. Avem o istorie si nu trebuie ciuntita. Un drum ce este prea tarziu de reparat, dar trebuie dus mai departe. Am observat ca in scolle de arta in care exista sectii de fotografie nu exista si o materie numita ‘Istoria fotografiei’ .... jenant!!!. Iar in scolile de film chiar exista o dorinta in a desfinta aceste cursuri cu totul. Ele sunt cumva suportate doar pe baza prezentei elevilor la aceste cursuri. Este extrem de important sa intelegi in ce moment al evolutiei te afli atunci cand te apuci sa creezi ceva. Asta-i rostul istoriei.
Ma bucur si de aparitia unei comunitati, relativ noi, si anume Photosharp. Lucrul trist legat de comunitatile fotografice din romania este ca nu au o deschidere mai mare catre publicul larg, caci pentru el facem fotografie, si cred ca primul pas ar fi macar publicatiile si revistele online. Comunitati au aparut mereu.. se autodizolva insa cat timp raman asa doar in interior. In Romania am fost activ cel mai mult pe Fotolitera.ro . De la o vreme insa.. astept schimbarea... trebuie sa se intample! Nu am avut niciodata un site personal, incerc de la o vreme sa strang cate ceva pe un blog, respectiv, michel2233.blogspot.com
Dau mai departe sfatul ce l-am primit si eu candva in legatura cu fotografia... simplul...“FOTOGRAFIAZA!!!”.
Daca am realizat ceva pana acum? ... DA...am realizat ca merita sa-ti urmezi visele. Visele insa sunt pline de sensuri. Rabdarea a fost cheia. Am facut 10 ani sport de performanta, am cantat, pian, chitara, si alte instrumente, am fotografiat., imi place arhitectura, desenam, scriam, servici intr-o firma din domeniul IT, de unde si contactul cu zona software .. mi-au placut toate... drumuri total separate si greu de urmat asa pe rand. Si brusc.. la 40 de ani.. drumurile s-au intalnit.
Poate ca totusi... nimic nu este intamplator...
Multumesc parintilor mei, si celor dragi... stiu ei
Tema pentru acasa - studiu individual: S-Hell, Marius Grozea, Blue and other sounds, Pardau Ciprian
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
.jpg)
.jpg)
