Cosuri

Când eram mică, aveam certitudinea că singura legătură cu norii şi cerul sunt firişoarele de fum. Îmi imaginam cum oamenii închid ochii şi ţin un firşor de fum ca şi cum ar ţine aţa de la un balon, iar acesta i-ar ridica sus, sus, tot mai sus...acolo în locul de unde totul e frumos. Acolo unde dacă întinzi degetele răsuceşti după ele fuioare de nor ca şi cum ar fi vată de zahăr. Coşurile de fum sunt magia iernii. Când totul doarme, ele sunt treze. Trimit semnale către Moş Crăciun şi micuţii fulgişori. Fumul iese unduindu-se, apoi, luat de vânt se avântă cu putere în sus, apoi se opreşte. Dispare. În locul lui, găsim sub brad copilăria. Sacă nu ar fi asta, coşurile de fum ar fi doar o prelungire către cer a oraşelor. Dar nici asta nu e ceva rău, nu?

Pagini de studiu: S-Hell Marius Grozea Blue and other sounds Pardau Ciprian
 Text: Lady Allia; Foto: Dungha